CAPSULĂ a timpului din 1795, scoasă la lumină. Află ce COMORI ascunde | VIDEO

O capsulă a timpului îngropată în 1795, de revoluţionarii americani Samuel Adams şi Paul Revere, a fost descoperită în Boston.

Potrivit CNN, citat de Mediafax, capsula a fost găsită din întâmplare de câţiva muncitori în piatra de temelie a Casei Guvernului din Massachusetts (Massachusetts State House).Capsula timpului a fost îngropată acolo în 1795, anul în care a început construcţia clădirii.

Unul din experţii de la Muzeul artelor frumoase, chemat de muncitori, a fost  cel care a extras preţioasa capsulă din piatra de temelie.

"Ştim că în interiorul capsulei se află o farfurie a lui Paul Revere, hârtii şi monede din 1600", a declarat secretarul de stat din Massachusetts, William Galvin, care deţine şi şefia comisiei monumentelor istorice.

"Ar putea conţine şi alte lucruri, dar nu ştim încă", a adăugat el, precizând că săptămâna viitoare vor fi aflate toate componentele capsulei. Pentru moment, se face un examen aprofundat - inclusiv raze X - de către personalul muzeului.

Aceasta nu este prima dată când capsula a fost găsită, susţine Galvin. În 1855, ea a fost dezgropată în timpul unor reparaţii, dar pusă la loc. Au fost luate atunci măsuri speciale de precauţie pentru protecţia capsulei.