Canicula lovește puternic în Japonia. 11 persoane au decedat din cauza căldurii, iar alte peste 5500 au fost internate în spitale.
Unsprezece persoane au murit şi alte 5.664 au fost internate în spitalele din Japonia din cauza valului de caniculă de săptămâna trecută, când temperaturile au crescut brusc după încheierea sezonului ploios în majoritatea zonelor ţării, a declarat marţi guvernul nipon, citat de agenţia Kyodo potrivit Agerpres.
Numărul persoanelor care au ajuns la spital ca urmare a valului de căldură aproape s-a triplat, de la 1.948 în săptămâna precedentă, cei cu vârste de peste 65 de ani reprezentând 52,6% din totalul indivizilor spitalizaţi din cauza caniculei până duminică trecută, potrivit Agenţiei de Gestionare a Incendiilor şi a Dezastrelor.
Din cele 5.664 de persoane, 119 au prezentat simptome severe care ar necesita în mod normal cel puţin trei săptămâni de tratament în spital, în timp ce 1.792 au suferit probleme mai puţin grave, necesitând internări mai scurte.
Cele 11 decese au fost raportate în 11 zone diferite din cele 47 de prefecturi ale Japoniei. Prefectura Aichi a înregistrat cel mai mare număr de persoane care au ajuns la spital în urma valului de căldură, 392, urmată de prefecturile Osaka, cu 388, şi Tokyo, cu 299.
Întrucât temperaturile vor rămâne peste valorile medii în Japonia şi săptămâna viitoare, agenţia citată a îndemnat populaţia să continue să se hidrateze şi să nu exagereze cu activităţile fizice.