Un adolescent din Covasna și-a omorât prietenul, i-a băut sângele și apoi a plecat cu limba și falca victimei. Doi martori spun că a mâncat din ele
Sub un pod de la marginea orașului Sfântu Gheorghe, din județul Covasna, s-a consumat una dintre mai groaznice crime din scurta, dar destul de încărcata, noastră istorie a criminalisticii. Cazul este cu atât mai tulburător cu cât autorul este un adolescent. El are 16 ani și, așa cum obligă legea privind infracțiunile comise de minori, dar și în cazurile de omor deosebit de grav, va fi expertizat medical Penitenciar Jilava. Date fiind informațiile strânse până acum, o asemenea expertiză își are locul în tratatele de psihologie judiciară. Trupul victimei a fost găsit pe 22 noiembrie. Oliver Gerenbeș, ucigașul, e reținut din 23, a doua zi Tribunalul Covasna arestându-l pentru 30 de zile, sub acuzația de omor.
Vodcă, bere, prenadez și... sânge
Pentru a semnala acest caz oribil apelez la colegii de la covasnamedia.ro, care au obținut cea mai amănunțită declarație a unuia dintre anchetatori.
Joia trecută a fost găsit cadavrul unui bărbat. Trupul, groaznic mutilat, era sub un pod dezafectat, peste Olt, din Sfântu Gheorghe. În mai puțin de două ore, anchetatorii din Covasna aveau un suspect, un tânăr în vârstă de 16 ani!
Iată declarația procurorului criminalist Adrian Baciu, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna: „Victima, în vârstă de 21 de ani, era din Hetea, dar își făcea veacul tot aici, sub podul de la Gară sau pe la Statuia Ostașului Român. Joi după- masă cei doi s-au întâlnit au pus împreună bani și au cumpărat foarte mult alcool.
El povestește că e vorba de 10 jumătăți de votcă, însemnând 5 litri, și alte cinci PET-uri de bere, de doi litri. Au început să consume pe stradă și au fost amendați de jandarmi, după care s-au dus sub pod și au băut în continuare. Tot el zice că au avut și 10 – 15 sticle de prenadez și s-au drogat. A început ca o joacă și au început să se strângă de gât. Nemaiavând putere, a luat o piatră, spune el de o jumătate de kilogram, și i-a dat în cap până i-a văzut creierii. (...) După care i-a băgat mâna în gură și cu un ciob de sticlă i-a tăiat gura de jur împrejur, de sub nas până spre piept și i-a scos mandibula și limba. Ne-a mai spus că a băut cu palmele căuș de 6 - 7 ori sânge. După care a dus acasă bucata de mandibulă”.
I-a mâncat limba și falca!
În acea noapte, criminalul a fost văzut de fratele său și de o prietenă cum mușca din „trofeul” luat de pe trupul prietenului său.
„A venit și tatăl lui acasă, i-a povestit ce a făcut, dar acesta a râs și a plecat la serviciu a doua zi”, mai spune procurorul, care a mai declarat, pentru ziariștii din Covasna, că a doua zi criminalul chiar a venit la locul faptei și i-a urmărit de pe pod pe anchetatori în timp ce investigau crima.
Povestea, lăudându-se și râzând
„Ne-a zis că nu regretă de niciun fel, că ar mai face încă o dată tot așa. (...) El povestea lăudându-se și râzând. El era foarte conștient de ce a făcut și era foarte calm. Drept dovadă a putut să ne dea niște detalii groaznice, de nici nu vă închipuiți. Am motivat la instanță că trebuie să fie scos din comunitate pentru că e un pericol pentru cei din jur, dar și pentru el, în primul rând, pentru că se automutilează. Săptămâna trecută i-a spart capul tatălui lui”, a mai declarat procurorul Adrian Baciu.
Criminalul, cercetat în 2015 pentru profanare
În anul 2015, potrivit portalului Judecătoriei Sfântu Gheorghe, Oliver Gerebeneș a fost cercetat, alături de alți doi minori, pentru profanare, „partea vătămată” fiind Cimitirul Evreiesc din oraș.