Candidatul Partidului Puterii Umaniste la alegerile prezidențiale este Ramona Ioana Bruynseels

Membrii Partidului Puterii Umaniste social-liberal din întreaga țară s-au reunit sâmbătă, la București, la primul congres, pentru a-și alege noua conducere. Tot atunci. PPU și-a anunțat candidatul la alegerile prezidențiale în persoana Ramonei Ioana Bruynseels.

Avocatul Daniel Ionașcu a prezentat-o într-un discurs detaliat, pe cea care urmează să reprezinte Partidul Puterii Umaniste, în lupta pentru alegerile prezidențiale, ce vor avea loc la sfârșitul acestui an.

 

„Ramona Ioana Bruynseels a militat pentru tinerii brilianți din această țară, pentru Diaspora care are nevoie de o valorificare acasă, în România. Este o persoană și o personalitate remarcabilă”, a precizat avocatul Daniel Ionașcu.

 

„Sunt mai mult decât onorată, bucuroasă și emoționată să mă aflu aici. Vă mulțumesc. Am pornit de la smerenia unei case clujene și am ajuns la cele mai înalte instuții mondiale. Nimic nu este imposibil”, a declarat Ioana Ramona Bruynseels.

Ioana Ramona Bruynseels este căsătorită cu Dominic Bruynseels, președinte executiv al First Bank, fostă Piraeus Bank. A fost director executiv pentru programul Repatriot.

 

Este o persoană foarte activă pe Facebook, cu multe mesaje patriotice și religioase. "#România, Grădina Maicii Domnului. Pentru mine este înălțător și încurajator să știu că sunt născută și trăiesc într-un loc numit astfel", este unul dintre mesaje. "(...)patriotismul ar trebui transmis tuturor copiilor după părerea mea, pt ca asta le va da rădăcini şi o identitate", este un alt exemplu de mesaj. Într-una dintre postări se declară de acord cu ceea ce a spus Maria Grapini în Parlamentul European, în noiembrie, când a fost votată rezoluția împotriva României. Printre altele, Grapini acuza atunci că "s-a creat o țară a procurorilor".

A fost susținătoare a referendumului pentru familie, iar când acesta a eșuat, s-a arătat supărată pe "cei care în mod deliberat au ales să boicoteze vezi Doamne “ca să i-o plătească lui Dragnea”. "L-am ales pe Dragnea ca scuză pentru tot ce nu facem noi bine. Dacă mâine Dragnea face lucruri bune pentru #România, oare suntem în stare să le vedem? Sau vom fi orbiți de ură și de dorința de a continua să dăm vina pe altul? Am ajuns să mă întreb: dacă nu ar fi Dragnea ce ne-am face, pe cine am mai da vina?!?", mai spunea atunci Ramona Ioana Bruynseels.