Aş vrea să observăm împreună un lucru, şi anume că, pentru mai toată lumea, referendumul de duminică se confundă cu un fel de alegeri prezidenţiale.
Oamenii se duc la vot ca în situaţia în care ar avea de ales între doi politicieni. Surpriza vine în momentul în care ne dăm seama că la aceste "alegeri" nu există, aparent, decât un candidat. Ambele tabere vorbesc numai despre el, se centrează numai pe el, nu au alte scopuri imediate decât cele legate de el. E ca şi când acest candidat ar fi candidatul ambelor părţi, printr-o ciudată sciziune de tip Dr. Jeckill şi Mr. Hyde: într-o parte adulat, în cealaltă demonizat, dar tot el, el şi numai el, de parcă acest om ar fi de fapt singurul personaj al lumii noastre politice. Vorbesc, fireşte, de Traian Băsescu. Pentru unii, el este salvatorul naţiunii, pentru ceilalţi, e răspunzător şi pentru eclipsele de lună din guvernarea sa. Această înverşunare în transformarea acestui om în simboluri care au puţină legătură cu faptele reale ale guvernării sale şi cu datele lui personale, acest maniheism tăios ca un brici între lumină şi întuneric duc la atâtea confuzii, atâtea neadevăruri, atâtea prilejuri de manipulare, încât nu e de mirare "turmentarea" din mintea alegătorilor. Împingerea în faţă a lui Băsescu cu prilejul acestui referendum, subordonarea tuturor valorilor şi percepţiilor politice, de-o parte şi de alta, salvării sau damnării acestui om politic este o iluzie şi o greşeală teribilă pentru fiecare dintre tabere. Nu vreau nici o clipă să spun prin asta că adevărul este la mijloc. Adevărul e întâmplător de partea susţinătorilor lui Băsescu. Obsesia Băsescu ascunde faptul că la aceste stranii alegeri mascate în referendum există, de fapt, un contracandidat ascuns îndărătul măştii demonizate a lui Băsescu, şi împrumutându-i trăsăturile sale. Băsescu cel rău, creat în laboratoarele Antenelor, timp de mulţi ani, după chipul şi asemănarea mogulului patron, e de fapt Dan Voiculescu. Invizibil asemenea materiei negre, Dan Voiculescu este adevăratul contracandidat în alegeri al preşedintelui suspendat. Dar acest lucru e doar o întâmplare care obscurizează fondul problemei. Căci obsesia şi încremenirea în Băsescu tinde să ascundă miza dezbaterii publice din această lună incendiară. Problema nu este debarcarea lui Băsescu, ci încălcarea flagrantă, fără precedent, a tuturor regulilor democratice de cei ce-au plănuit această debarcare. Prin urmare, problema demiterii preşedintelui nu este o problemă politică normală, ci o chestiune de meta-politică: e firesc şi indiscutabil să pierzi o partidă de şah când ai fost făcut mat după reguli, dar nu e firesc s-o pierzi când piesele îţi sunt curăţate de pe tablă prin simplă samavolnicie, sau când ţi se dă cu eşichierul în cap. Avem o situaţie de acest fel în România de azi, nu e vorba aici de nici un Băsescu. E vorba doar de înjunghierea democraţiei în chiar inima ei. Referendumul actual e pus la cale tot de pucişti, e ultima rotiţă din angrenajul lor de minciună, violenţă şi manipulare. Mă bucur că articolul meu precedent a avut ecou şi că, în ceasul al unsprezecelea, a fost aleasă soluţia corectă pentru apărarea statului de drept în România: ignorarea referendumului ca ultima capcană a conspiratorilor.