Când vine toamna. Ultima prognoză de la ANM

Sursa foto: Arhiva EVZ

Când vine toamna. Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni. Meteorologii anunță o vreme atipică pentru prima lună de toamnă.

Când vine toamna. Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni. Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza meteo pentru luna septembrie.

Temperaturile în septembrie vor avea valori mai mari decât cele specifice perioadei. Totuși, precipitațiile vor fi excedentare până la data de 11 septembrie, potrivit prognozei pentru perioada 28 august - 25 septembrie, transmise marți ANM.

Când vine toamna. Prognoza meteo pentru săptămâna 28 august - 4 septembrie

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a țării. Va exista o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile nord-estice ale țării, deci temperaturi mai mari.

Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile nord-vestice și local în cele vestice, centrale, sudice și estice. În rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Prognoza meteo pentru săptămâna 4 - 11 septembrie

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare regiunile sudice și sud-estice. În rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

Prognoza meteo pentru săptămâna 11 - 18 septembrie

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării. Sunt vizate mai ales în regiunile estice și sud-estice. Regimul pluviometric va atinge pragul celui specific pentru acest interval de debut de toamnă, la nivelul întregii țări.

Prognoza meteo pentru săptămâna 18 - 25 septembrie

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile estice și sud-estice. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă în majoritatea regiunilor.

Pe finalul verii, România se confruntă cu un nou val de caniculă. În București, valul de căldură se  menține, cu un disconfort termic ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) este peste pragul critic de 80 de unități. Până marți sunt așteptate temperaturi de 39 de grade inclusiv în Capitală.  Începând de marți, 29 august, valul de căldură se va retrage spre jumătatea estică a țării.