Meteorologii au anunțat când vine iarna în România în 2022, dar și când va cădea prima zăpadă. Temperaturile vor scădea considerabil începând cu luna noiembrie.
Meteorologii au anunțat când vine iarna în România în 2022 și când ne vom confrunta cu prima zăpadă. Se pare că acest an, temperaturile scăzute vor sosi mai repede decât ne-am aștepta.
ANM a precizat că iarna ar putea să „ne ia prin surprindere din nou”. Temperaturile vor scădea treptat până la finalul anului, iar în noiembrie ar trebuie să avem un peisaj de iarnă în România. Primii care vor avea parte de iarna vor fi cei care locuiesc în zonele montane.
La Brașov vor apărea primii fulgi de zăpadă la finalul lunii noiembrie, mai exact pe 21 și 22 noiembrie. Potrivit meteorologilor, temperaturilor vor atinge maximum 5 grade pe timpul zilei, iar pe timpul nopții vor ajunge chiar și la -4 grade Celsius. Apoi, în primele săptămâni din luna noiembrie, temperaturile vor continua să fie scăzute. Limitele vor ajunge la cel mult 14 grade pe timpul zilei, iar noaptea temperaturile din termometre vor scădea radical, ajungând chiar și la -5 grade Celsius.
În ultima săptămână din luna noiembrie, temperaturile vor fi apropiate de limitele normale ale acestei perioade. Ploile nu vor înceta să își facă apariția la munte, dar și în restul țării.
Vremea, 9 septembrie
Meteorologii au emis prognoza pentru data de 9 septembrie 2022. Ziua de vineri vine cu ploi cu precădere în partea de nord-vest a țării. Temperaturile vor scădea prin vestul și nord-vestul țării, dar în restul regiunilor, ele se vor menține ridicate. În sudul României vremea va fi călduroasă. Maximele se vor încadra între 20 și 33 de grade în toată țara. Ploile se vor extinde în mare parte de țară. Vântul se va porni și vor fi și căderi de grindină.
În perioada 8 septembrie, ora 22:00 – 10 septembrie, ora 10:00 meteorologii au anunțat cod galben de ploi și instabilitate atmosferică accentuată.
„În intervalul menționat, în Crișana, Maramureș și în nord-vestul Transilvaniei vor fi perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină, iar cantitățile de apă vor depăși, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, local 25...30 l/mp și pe arii restrânse, 40...50 l/mp”, au precizat meteorologii.