Când ești bolnav ce preferi, o injecție sau ajutor de la Doamne-Doamne?

Cu credință în spusele ei, știrista Olivia Steer a decretat de curând: „Vaccinurile sunt un mit, nu te protejează, te îmbolnăvesc!”. Și, s-ar putea să surprindă pe mulți, Olivia Steer are dreptate. Din păcate, doar un pic! Din păcate, n-a priceput nimic!

Trecem peste autoritatea unei jurnaliste de-a opina în chestiuni medicale. O facem cu toții! Că în România oamenii se pricep la de toate. Și la politică și la fotbal și la datul în bobi și – de ce nu – și la medicină. Citesc, se informează, își stabilesc păreri și le dau mai departe. Nimic, fundamental, eronat aici. Boborul preia, boborul acționează în consecință. Dar, ca într-un banc, răspunsul e corect, dar incomplet. Iar ramificația subtilă, anume că oamenii n-ar mai trebui să se vaccineze nici pe ei, nici pe copiii lor, este gravă! Peltic, Institutul Național de Sănătate Publică a dat o replică stearpă și pungită, ca după o gură bună de limonadă acră, cum că avem boli, prin țara noastră, de care se moare nepermis de mult, nepermis de des. Mulțumim, cifrele ne ajută.

Hai s-o vaccinăm pe Olivia Steer!

Hai să explicăm de ce Olivia Steer are dreptate. Un vaccin este, în esență, o substanță toxică pe care o administrezi cu bună știință unei persoane care a priceput ce-i faci, și consimte injecția, într-o cantitate suficientă încât corpul să reacționeze și să fabrice arme de apărare. Imunitatea este cea care apără! Vaccinul doar o educă! Imunitatea individului este de două feluri: prin celule specializate care omoară agentul agresor, și prin anticorpi. Anticorpii sunt un fel de „etichete” imune care se atașează de virusul cu pricina și-l fac mai prezentabil pentru alte celule care fac curățenie doar dacă recunosc „obiectul muncii”.

Etichetele cu pricina sunt personalizate, cam ca pungile de la pomenile electorale. Ce face un vaccin este să ofere corpului instrumentul, matrița pe care să se fabrice anticorpi. Și protecția nu este dată de vaccin, din nou, este dată de imunitate. Poți să devii imun dacă faci boala, sau dacă te vaccinezi. Din păcate bolile la care se fac vaccinuri sunt boli, tradițional, cu mortalitate mare. Căci de aia ne vaccinăm, stimată doamnă! Odată adăugată informația în „baza de date” a organismului, totul merge mai bine data viitoare când te întâlnești cu boala. În loc să faci muci șapte zile și pneumonie și, eventual, meningită și să mori, faci poate un pic de febră și un pic de roșu în gât. Toată filosofia unui vaccin, deci, e să eviți o calamitate printr-un exercițiu atenuat. Unde exercițiul atenuat e repetiția imunitară.

De unde isteria populară că vaccinurile fac mai mult rău?

Păi, din acel unu la suta de mii, sau chiar mai rar, de situații în care lucrurile nu merg cum ar trebui! Un copil imunodeprimat, carevasăzică fără resurse personale de-a fabrica anticorpi, va putea face forma plină de boală. El ar fi făcut-o oricum dacă s-ar fi întâlnit spre exemplu cu virusul poliomielitei, sau cu pneumococul sau virusul varicelos. Diferența este că, fără vaccin, părintele ar fi rămas în ignoranță și, într-adevăr, poate printr-un artificiu statistic s-ar fi putut întâmpla că micuțul să ajungă la maturitate fără să aibă contact cu „prădătorul”.

Isteria, totuși, este repede calmată de specialist care explică cele de mai sus și atunci adversarii bonți ai practicii vaccinării în masă a populației vin și atacă alte lucruri, anume compușii folosiți la fabricarea de vaccinuri: mercur, thymerosal, ș.a.m.d. Cum că sunt toxice – ceea ce, pe fond, este iarăși corect, dar incomplet – și că, după unii cercetători – Wakefield e un nume adeseori folosit – dau „autism”. Acum, autismul e o nălucă, este spaima tuturor părinților, e boala secolului XXI și, prin lobby, a devenit un fel de „bau-bau” care e flașnetat mamelor de pretutindeni cum că a) „alăptați musai sau copilul face autism”, b) „nu certați copilul că face autism”, c) „nu-l vaccinați că face autism”. Nimic nu e mai util, și mai pe placul anumitor ONG-uri decât un pic de teroare, nu? Nu e ca și cum n-ar fi loc de dezbatere, hai mai bine să creăm haos.

Câți oameni ar avea Terra azi fără vaccinuri?

Pentru un medic, entuziasmul deșănțat al unora care confundă internetul cu Facultatea de Medicină este înspăimântător. Doctorii nu sunt preoți, doamne și domni. Lor nu ni s-a relevat adevărul absolut. Lor li s-a prezentat adevărul prin studii și experimente făcute! Și dovezi! Uite o dovadă de netăgăduit. Până acum o sută de ani, adică înainte de inventarea vaccinurilor de care se ia lumea astăzi, speranța de viață a umanității era jumătate din cât este acum. Epidemia de gripă spaniolă din 1918, dată la care se năștea și România Mare, a omorât peste 50 de milioane de oameni. Tuberculoza, boală pentru care unele țări au renunțat – pe motive de activism oengist în principal – la vaccinare, continuă să fie pe locul II în lume la moartea din cauză infecțioasă, după virusul HIV. Noi infecții cu bacilul Koch se produc, pe planetă, la o rată de una pe secundă.

Faceți un calcul câte s-au produs de când citiți acest articol. Și, că tot veni vorba de HIV, sau Ebola – altă folie la modă – se încruntă cineva la acei nebuni frumoși din marile laboratoare care caută, disperați, un „vaccin” anti-HIV sau anti-Ebola? Le face cineva observație nu cumva să bage compuși acolo care ar putea crește riscul de autism? Retorica asta este absolut imbecilă. Când alternativa este moartea a milioane de oameni, îți asumi riscul unei micro-proporții populaționale unde produsul tău nu va funcțional...

Să nu confundăm Facultatea de Medicină cu Wikipedia

Peste 99.999% dintre copiii vaccinați dezvoltă imunitate robustă la bolile care altfel le-ar devasta corpul. Le-ar mânca valvele inimii. Le-ar distruge rinichii. Le-ar lăsa cicatrice neurologice pe viață. Răutatea vecină cu cretinismul a unei persoane publice care încurajează vulgul să nu-și vaccineze copiii ar trebui, de la sine, să atragă o somație publică la scuze și deferirea subiectului către specialiști. Nu știm câți copii va fi tratat doamna Steer de boli infecto-contagioase, dar nu este cum se vede la televizor. E oribil, dureros și agonizant să vezi, spre exemplu, un copil cu sistemul imunitar făcut praștie din cauza unei leucemii și cum este mâncat de un virus care la adultul competent dă o răceală banală. Și, pentru a-i ajuta pe copiii de care vorbim, viitorii medici se duc, fac șase ani de facultate, mai fac alți cinci ani de rezidențiat și mai fac și supra-specializări încă vreo patru – cinci ani. Deci abia după vreo 16 ani își permit să deschidă gura. Nu după câteva nopți de savurat Wikipedia.

Coautorul acestui articol, dr. Gabriel Diaconu, este medic specialist psi