Cancelarul Karl Nehammer acuză presiuni asupra firmelor austriece din România: „UE e mai mult decât Schengen”

Sursa foto: EPA/ANDREJ CUKIC

Opoziția Austriei față de aderarea României la Spațiul Schengen are legătură și cu felul în care sunt tratate firmele din țara sa. Acest reproș ar fi fost adus de cancelarul Karl Nehammer autorităților de la București, în cadrul unei ședințe a Partidului Popular European. Informația a fost confirmată și de europarlamentarul român Rareș Bogdan, participant la discuții.

Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, a propus ca discuțiile pentru aderarea României la Spațiul Schengen să fie reluate în luna martie. Oficialul de la Viena a avansat această dată într-o ședință cu ușile închise a PPE. În justificarea refuzului guvernului său el a făcut referire la presupuse „presiuni” la care ar fi supuse firmele austriece care își desfășoară activitatea în România.

„Înțeleg că se face din ce în ce mai mare presiune pe companiile austriece din România, care sunt angajatori importanți, investitori mari. E o temă de economie politică, nu de securitate. Am informat și am cerut că dacă vor exista situații în care firmele austriece vor fi supuse la presiuni, ele trebuie să informeze imediat. Am informat și misiunile internaționale, iar misiunea noastră e să ne apărăm companiile”, a declarat cancelarul Karl Nehammer.

Cancelarul din Austria a făcut aceste afirmații în condițiile în care europarlamentarul Rareș Bogdan a invocat legăturile economice dintre cele două țări. El a afirmat că se opune intrării României și Bulgariei în Schengen din cauza fenomenului migraționist. În schimb a subliniat că Uniunea Europeană este mai mult decât Schengen, iar cele două teme, cea economică și cea de securitate, nu trebuie amestecate.

„Mă declar surprins de o asemenea manieră de acțiune dacă așa se va întâmpla, pentru că UE e mai mult decât Schengen. Noi am aderat la o uniune economică și temele ar trebui să rămână așa cum sunt: economia cu economia și securitatea cu securitatea. E o problemă nu doar a Austriei, ci europeană”, a mai spus Nehammer, conform G4media.

Sursa foto: Razvan Valcaneantu/EVZ

Rareș Bogdan confirmă informațiile

Europarlamentarul Rareș Bogdan a confirmat această discuție, precizând că l-a abordat personal pe cancelarul austriac care se opune intrării României în spațiul Schengen. Potrivit spuselor sale, Karl Nehammer a invocat două motive pentru care se opune aderării României la Schengen.

Primul ar fi legat de un număr de 180.000 de refugiați ucraineni care au ajuns pe teritoriul Austriei, dinspre Ucraina. Iar cel de-al doilea motiv este legat de presupuse presiuni la care sunt supuse companiile austriece care operează pe teritorul țării noastre.

„Dânsul a făcut referire la 180.000 de refugiați care au fost nevoiți să treacă pe teritoriul Austriei dinspre Ucraina. I-am spus că la noi au fost peste două milioane și nu ne-am plâns, din contră am considerat că trebuie ajutați acești oameni. O temă nouă pe care a spus-o prima dată comisarul Hahn la întâlnirea comisarilor de aseară, că au o problemă cu faptul că în ultimii ani și cu precădere în ultimul an s-au făcut presiuni pe companiile austriece din România. În momentul acela am întrebat unde s-au făcut presiuni? Iar dânsul a spus că are plângerea unor CEO care se plâng de rele tratamente din partea statului român. Eu am spus că este imposibil. (...) România s-a purtat impecabil”, a susținut Rareș Bogdan la Antena 3 CNN.