Proiectul de investiții pentru campusul școlar dual din Giurgiu a obținut cel mai mare punctaj, din regiunea Sud-Muntenia, și va fi selectat pentru finanțare prin PNRR. Anunțul a fost făcut de parlamentarii organizației județene a PNL Giurgiu. Potrivit acestora, tinerii din județele Giurgiu, Teleorman și Călărași vor avea șansa de a învăța o meserie în conformitate cu cerințele de pe piața muncii.
Reprezentanții PNL Giurgiu au anunțat că proiectul pentru înființarea campusului dual, propus de Consiliul Județean, va obține finanțare pentru a fi transpus în realitate. Investiția, care se va derula prin PNRR, a fost selectată de comisia de evaluare din Ministerul Educației care i-a acordat cel mai mare punctaj din zona Sud-Muntenia.
„Suntem tot mai aproape de obținerea finanțării europene pentru proiectul campusului dual din Giurgiu. Proiectul depus de Consiliul Județean Giurgiu a primit cel mai mare punctaj din regiunea Sud-Muntenia, depășindu-le pe cele depuse de Prahova, Mioveni (în parteneriat cu Dacia) și Slobozia. Este un proiect pentru care m-am luptat, alături de echipa liberală din județul Giurgiu. Nu am abandonat lupta, chiar dacă ne-am confruntat cu opoziția PSD Giurgiu, organizație care a considerat că un astfel de proiect nu este benefic pentru județ, ignorând toate argumentele prezentate de specialiști”, a arătat europarlamentarul Dan Motreanu, președintele PNL Giurgiu.
Potrivit spuselor sale, demersul a necesitat multă muncă, dar și viziune pentru ca tinerii să beneficieze de șansa de a învăța o meserie nouă.
„Un astfel de demers presupune multă muncă, dar și să pui suflet, să vezi că dincolo de proiecte sunt oameni. În acest caz, tineri care au nevoie de o șansă în viață. Fiecare consorțiu va beneficia de finanțare din bani europeni pentru construirea unui campus profesional integrat, liceal și universitar. Vor fi construite spații de învățământ, spații de cazare, cantine, baze sportive, săli de lectură, bibliotecă, spații de recreere.
Pe lângă județul Giurgiu, consorțiul mai include județele Călărași și Telorman. Aceste județe sunt dezindustrializate și acest campus reprezintă o mare oportunitate pentru ca tinerii să învețe o meserie solicitată pe piața muncii. Investitorii vor veni în Giurgiu, Călărași sau Teleorman doar dacă vor găsi muncitori calificați”, a mai explicat liderul PNL într-o postare pe Facebook.
PNL acuză partenerii din PSD că s-au opus proiectului
Un mesaj similar a venit și din partea deputatei PNL Maria Gabriela Horga, vicepreședintă a Comisiei de Buget. Ea a precizat că prin proiectul ce urmează să primească finanțare prin PNRR, tinerii din Giurgiu și județele partenere, Teleorman și Călărași, vor avea șansa să învețe o meserie nouă, în conformitate cu cererea de pe piața muncii.
„Am făcut încă un pas spre accesarea fondurilor europene pentru proiectul campusului dual din Giurgiu. Ministerul Educației a acordat proiectului campusului dual din Giurgiu cel mai mare punctaj din regiunea Sud-Muntenia, potrivit evaluării calitative a proiectelor. Urmează etapă de depunere și rezolvare a contestațiilor, după care se va decide finanțarea proiectelor. Proiectele câștigătoare vor fi finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)”, a anunțat Maria Gabriela Horga.
În opinia sa, acest proiect va contribui și la dezvoltarea economică a județului, dat fiind că potențialii investitori interesați să-și deschidă afaceri în zonă solicită forță de muncă calificată.
„Tinerii din Giurgiu și județele partenere, Teleorman și Călărași, au nevoie de șansa de a învăța o meserie solicitată de mediul de afaceri. Cei care doresc trebuie să aibă acces și la ruta profesională. Județul Giurgiu are nevoie de investiții pentru a se dezvolta. Investitorii solicită existența unor oameni care să fie calificați”, a mai spus Maria Gabriela Horga.
Ea a lăudat echipa liberală din județul Giurgiu care a pregătit un proiect solid, în parteneriat cu specialiștii de la Universitatea Politehnică, în ciuda opoziției PSD.
„În ciuda acestor realități, Marian Mina și PSD Giurgiu s-au opus sistematic acestui proiect, invocând diferite pretexte ridicole de genul «este un proiect prea mare pentru un oraş atât de mic». Suntem singurul județ unde au avut loc astfel de conflicte, în restul țării toate partidele colaborând pentru atragerea fondurilor europene. Echipa liberală din județul Giurgiu, condusă de Dan Motreanu, are o altă viziune și își canalizează eforturile către creșterea nivelului de educație din județ”, a subliniat deputata PNL.