CAMPANIA „MEDICUL DE GARDĂ”. Adevărată bătaie de joc față de pacienți. Localitatea care, de 25 de ani, nu are medic de familie, nici farmacie

De ani de zile, locuitorii comunei timișene nu există pentru mai-marii Sănătății și ai urbei, care nu au reușit să stabilească în zonă măcar un medic de familie. Nici farmacie n-au, așa că bolnavii se tratează cu leacuri băbești. Cei mai norocoși sunt diagnosticați și li se dă rețetă prin telefon. Luat la întrebări, Ministerul spune că în aceeași situație se află mai multe localități și anunță că va „relaxa” pragul minim de pacienți, de cabinet. Casa zice că acesta va fi eliminat total

Într-o comună din județul Timiș, după Revoluție, nu a mai existat medic. E un fel de triunghi al Bermudelor la Ohaba Lungă: orice medic de familie, venit în ultimii 20 de ani aici, a plecat, fără să comunice motivul, în numai câteva luni. Sunt peste 1.200 de localnici în cele patru sate, iar oamenii se plâng că dacă au o problemă de sănătate trebuie să facă 84 de kilometri, până la spital, la Timișoara, dacă li se pare că situația e foarte gravă. În alte cazuri, mai ușoare, apelează la spitalul din Lugoj, aflat la 40 de kilometri de ei, sau la medicul din comuna vecină, Bethausen, care se află la „numai” 8,9 kilometri depărtare.

Diagnosticare și tratament prin telefon

„Încercăm să nu ne îmbolnăvim. Dar și să avem medicamente în casă, de la antibiotic, la pastile de supt pentru roșu în gât”, spune una din localnice. „Am făcut stoc de medicamente acasă și am marele noroc că există telefonie mobilă, așa că sun medicul ori de câte ori fiica mea se îmbolnăvește. Suntem înscriși la o doctoriță din Lugoj. Am învățat să detaliez simptomele, ca să îmi poată recomanda cel mai bun tratament. Am avut și momente în care, la 3 noaptea, ne-am urcat cu copilul înfofolit în mașină și am plecat spre oraș, la spital, pentru că medicul nu a răspuns la telefon”, povestește Nicoleta Jurescu, mama unei fetițe de 3 ani.

Se salvează cu leacuri băbești

Viorica și Constantin Jurescu, un cuplu trecut de 75 de ani, spun că încearcă să se trateze cu leacuri „băbești”. „Mai luăm câte-o boambă, de tensiune, dar ceaiurile-s baza la noi. Ar fi bine să avem medic în sat”, spune bărbatul.

Asemeni altor săteni, Elisaveta Dehelean s-a înscris pe lista unui medic de familie din oraș. Femeia merge până la Timișoara, lunar, ca să își vadă de sănătate. E obeză, are reumatism și complicații cardiace. „E destul de greu să stai într-un loc unde cel mai apropiat medic e la 8,9 kilometri, iar acesta nici măcar nu e doctorul tău. Mai ales ca femeie singură”, spune văduva de 68 de ani.

În Ohaba Lungă nu există nici măcar farmacie. Oamenii își mai împrumută siropul de tuse, de la unul la altul, când au copiii bolnavi.

Dispensarul, reabilitat cu 160.000 de lei

În centrul comunei, între Primărie și Căminul cultural, clădirea dispensarului, construită cu zeci de ani în urmă, de comunitate, a fost proaspăt renovată, de la acoperiș, la podelele laminate, strălucitoate, pentru că nimeni nu calcă pe ele. Clădirea arată ca nouă. Ne deschide Nadia Ișfănescu, asistenta medicală comunitară. Sala de consultații pare încremenită în timp. Pe biroul medicului stau documente, așa cum au rămas de la ultimul doctor care s-a gândit să lucreze aici. Alături, patul de consultație și un cuier în care - spălat, apretat și călcat - stă halatul alb pe care nu are cine să îl îmbrace.

Plecările misterioase

În speranța că într-o bună zi un medic va intra în sat și va rămâne, femeia de serviciu de la Primărie are grijă ca ferestrele dispensarului să fie mereu strălucitor de curate, iar praful de pe mobile, șters. Prima impresie contează.

Nimeni nu știe de ce niciun medic nu vrea să rămână. Comuna îi asigură și locuință, în aceeași clădire cu dispensarul, cu toate dotările. Sunt mai multe camere, renovate și ele acum doi ani, în care nu a stat nimeni niciodată, e apă curentă, e tot ce trebuie”, ne spune asistenta.

Viceprimarul Gigi Murărescu e la fel de nedumerit: „Noi am aranjat şi dispensarul, l-am făcut cu locuinţă. Medicii au venit, au sunat, au văzut, dar după aceea au dispărut. Ultimul a fost un doctor de la Lugoj, dar venea numai o dată pe săptămână, acum vreo 7-8 ani. A stat şase luni şi, într-o zi, nu a mai revenit”. Potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Publică Timiș, Ohaba Lungă este singura comună din județ care nu are medic de familie.

Casa de Asigurări vrea să elimine total pragul minim

Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea, a precizat, pentru cititorii cotidianului Evenimentul zilei”, că în situația locuitorilor comunei Ohaba Lungă se găsesc cetățeni din mai multe localități ale României. „Aceeași situație este în alte câteva locuri din țară defavorizate - în Delta Dunării, în Munții Apuseni. Noi stabilim, în noul contract-cadru, niște condiții pentru stimularea personalului medical să opteze pentru aceste zone. Așteptăm și o colaborare mai bună din partea autorităților locale, care ar putea pune la dispoziția medicilor locuințe, spre exemplu”, a declarat Vasile Ciurchea.

Președintele CNAS a mai explicat faptul că până acum niciun medic de familie nu putea încheia contract cu Casa decât dacă avea minimum 800 de asigurați înscriși pe listă. Dacă nu aveau acest număr, puteau să încheie doar o convenție pentru șase luni de zile, timp în care trebuia să ajungă la numărul minim impus, ceea ce în localități precum Ohaba Lungă este de-a dreptul imposibil. „Începând din 2015, numărul minim de asigurați nu va mai exista. Casa va încheia contracte indiferent de numărul pacienților înscriși pe listă, pentru că ne gândim, în primul rând, la asigurați, să aibă servicii medicale de calitate”, a mai precizat Vasile Ciurchea.

Ministerul spune că reduce numărul minim de pacienți pentru un cabinet medical

Chestionați, repre zentanții Ministerului Sănătății (M.S.) au precizat pentru „Evenimentul zilei” că, din păcate, situația din Ohaba Lungă nu este singulară. „Există multe localități în România care nu au medici de familie. Problema e, ca de obicei, cea a personalului medical, avem lipsă de medici în toată țara, deci ne lipsesc inclusiv medicii de familie, chiar dacă în localitățile respective sunt amenajate cabinetele medicale”, ne-au spus reprezentanți ai Ministerului Sănătății.

O soluție luată în calcul de oficialii din minister ar fi cea privind relaxarea pragului minim de asigurați înscriși pe listă, necesar pentru ca medicii de familie să poată încheia contracte cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Conform sursei citate, ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, intenționează să elimine acest prag. „Analizăm acum, în noul contract-cadru, modul în care să deschidă decontările între medicii de familie și CNAS, intenționăm să fie relaxate criteriile privind numărul minim de pacienți. Până acum erau 800, pentru un cabinet. Prin relaxarea acestui număr minim îi încurajezi pe medicii de familie să facă cabinete și în localități în care mulți nu sunt asigurați, cum este cazul și la Ohaba Lungă, unde, din cei 1.200 de locuitori, sunt asigurați doar 200. Această relaxare ar putea rezolva situația, determinând crearea de cabinete de medici de familie și în comunele mici”, ne-a explicat oficialul M.S.

Pachetul minimal, pentru neasigurați

În viitor, soluția pentru pacienții neasigurați se află în pachetul minimal de servicii - care se adresează tuturor locuitorilor țării, indiferent dacă sunt sau nu asigurați. Acest pachet există deja și va fi explicat mult mai clar în noul contract-cadru, a mai precizat oficialul M.S.

Dacă reprezentanții M.S. țintesc relaxarea pragului, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea, vorbește despre eliminarea totală a acestuia.