Călin Georgescu, învingătorul din primul tur al alegerilor prezidențiale, i-a dat replica fostului președinte Traian Băsescu, cel care l-a numit, recent, "șarlatan".
Călin Georgescu l-a atacat pe Traian Băsescu, pe care l-a acuzat că și-a bătut joc de familie.
"Un turnător dovedit"
„Uitați cum stau lucrurile, Traian Băsescu este un turnător dovedit, care și-a bătut joc de familia lui și de o femeie care l-a ajutat din toote punctele de vedere (Elena Udrea-n.r.). Nu mai am nimic de comentat, punct”, a declarat Călin Georgescu, întrebat ce opinie are despre fostul șef al statului din 2004-2014.
În utlima perioadă, Traian Băsescu s-a dezlănțuit la adresa candidatului independent.
„S-a întâmplat că acest Călin Georgescu a intrat în finală, dar n-are cum să câștige.
Deci el este o gogoașă, un știft politic.
Adică, omul a luat în programele lui ceva din anii 50 ai guvernărilor comuniste, a îmbunătățit cu declarațiile din perioada lui Ceaușescu și ne servește un program izolaționist pe care România nu are cum să-l urmeze”.
"Un șarlatan educat"
Fostul președinte l-a numit "șarlatan", unul "educat, care te păcălește". În 2010, Călin Georgescu viza fotoliul de prim-ministru.
„Călin Georgescu este un șarlatan. A fost în birou la mine în 2010, m-au rugat doi domni să-l primesc. L-am primit în ideea că ar putea fi premier în locul lui Emil Boc.
Am stat de vorbă cu el o jumătate de oră, m-am dumirit că n-are nici în clin, nici în mânecă, cu funcția de președinte. Și este cel mult un șarlatan.
E adevărat, un șarlatan educat care te păcălește. Nu m-a păcălit. Nu ne-am mai văzut de atunci, dar vreau să știți că este un om creat de sistem.
Deci, omul ăsta a lucrat mult timp în Ministerul Mediului în anii '90. A lucrat mult timp în Ministerul de Externe.
A fost trimis de Ministerul de Externe într-o misiune externă, dacă nu mă înșel, la o comisie de mediu, undeva la ONU, pentru dezbaterea unor reglementări.
Deci asta e ce știu, este un om produs de sistem, nu e unul venit din afara sistemului”, declarat Traian Băsescu despre Călin Georgescu.