E veche rima „carte / parte”. A pus temei pe ea însăşi înţelepciunea populară, ce a creat binecunoscuta parimie cu iz de wishful thinking, susţinută cu atâta patimă de şcoli, academii şi părinţi: „Ai carte, ai parte”…
Ce nu spune însă cugetarea este de ce anume ai parte, dacă te pune naiba să ai o oareşcare adunătură de carte? Pentru că tot ea, cartea, provoacă şi necazuri adânci. Adică a fost sinonimă, nu de puţine dăţi, cu pocinogul. Uneori, de-a dreptul istoric.
Cum ar fi, de pildă ghinionul cunoscutei Biblioteci din Alexandria (fondată de Ptolemeu I, în anul 288 î.Hr.), cel mai celebru „focar” de cultură al civilizației greco-romane din Egiptul antic, ce conținea peste 400.000 de pergamente. Şi care, tot ea, a „beneficiat”, de-a lungul secolelor, de nu ştiu câte incendieri din pizmă sau delăsare.
Ultimul presupus autor al acestui teribil fel de nelegiuire este califul Omar. Care, în anul 640 d.Hr., după un lung asediu, a reuşit, în fine, să cucerească Alexandria. Din câte se pare, cuceritorii arabi auziseră despre o bibliotecă magnifică, ce conţinea întreaga cunoaştere a lumii (vă daţi seama de imensitatea ei, dacă, cu şase sute de ani în urmă, în timpul războiului civil dintre Cezar şi Pompei – anul 48 î.Hr. – ea număra peste 900.000 de papirusuri!). Însă Califul Omar, deloc mişcat de această vastă colecţie de cărţi înţelepte şi, cu toate că el însuşi provenea dintr-o dinastie de oameni luminaţi, a dat ordin să fie arse toate cărţile, fără excepţie. Pentru că, aşa a considerat „înţeleptul”, dacă erau contrare învăţăturilor Coranului, atunci erau eretice, iar, dacă se vor fi aflat în acord cu acesta, atunci, normal, erau de prisos. Drept urmare, ele au fost adunate şi folosite drept combustibil pentru – se spune – 4.000 de băi publice din oraş. Şi au fost atât de multe, încât au încălzit stabilimentele cu băieşi şi băieşiţe din Alexandria, vreme de şase luni. Revenind pe meleagurile noastre şi într-o uşoară contemporaneitate, nu ştiu exact dacă ştiinţa de carte, zdruncinarea neuronilor, zăbava asupra priceperii, iluminarea de dindărătul frunţii se află în strânsă determinare cu locul (în accepţia sa alexandrin-geografică!). Nici nu am putinţa de a izbăvi de nărăveală un popor sfios în instrucţie, precum al nostru, şi de a face să-i răsară pe nicio altă scoarţă decât cea cerebrală, mlădiţele iubirii de slovă şi învăţătură.
Dar nu mă aşteptam ca tocmai în judeţul Teleorman să nu existe nicio librărie!