Guvernul Tudose a ajuns la final. Ne-a anunțat însuși premierul, aseară, la Antena 3, în fața unui Mihai Gâdea înțelegător și a unui Mircea Badea dezlănțuit.
Dialogul a fost mai mult decât spectaculos, făcându-l pe Mircea Badea să îi spună premierului că vorbește precum un tefelist. Ceea ce ați văzut aseară nu este o întâmplare.
Mihai Tudose a declanșat ofensiva totală împotriva lui Liviu Dragnea, învățând însă din lecția Grindeanu. Fac o mică paranteză și vreau să vă spun că Tudose mi-a adus aminte de un personaj din romanele lui Panait Istrati, Codin. Pentru cei care n-au citit povestea lui Adrian Zografi, Codin era un celebru cuțitar din Brăila, care ocrotea un băiețel.
Revenind la subiect, Mihai Tudose a contraatacat spunându-i verde în față lui Dragnea că, dacă are guvernul imagine proastă, e din cauza miniștrilor penali, nu a lui. Așa că astăzi va propune remanierea a cinci bucăți.
Cum spuneam, nu este o întâmplare întrucât, după această intervenție, premierul Tudose a repetat mult mai agresiv mesajele la Rareș Bogdan, nominalizând cei cinci miniștri și anunțând și finalul acestei bătălii: „ori ei, ori capetele lor, ori demisia mea”.
De altfel, sprijinul de care s-a bucurat, în mod constant, Mihai Tudose din partea Realității TV, o televiziune declarat pro-Iohannis, a ridicat semne de întrebare asupra sincerității acestuia. Dilema cu care se va confrunta Liviu Dragnea astăzi va fi una existențială: al doilea premier în șase luni este prea mult pentru un guvern și un parlament care a câștigat alegerile promițând un paradis economic.
Astăzi se va verifica sprijinul de care se bucură Liviu Dragnea în interiorul partidului, și bănuiesc că această bătălie o va câștiga. Însă, așa cum spuneam în urmă cu câteva zile, problema guvrnării PSD nu este circul, din care avem destul, ci modul în care își vor îndeplini promisiunile economice. Aici instabilitatea guvernamentală nu ajută deloc.
O ultimă remarcă este legată de resorturile ascunse care ar sta în spatele atitudinii lui Mihai Tudose. Zvonurile legate de „simpatia” pe care acesta a manifestat-o de-a lungul carierei lungi de parlmentar față de anumite instituții de forță, atitudinea împăciuitoristă față de guvernarea Cioloș, înțelegerile subterane având la bază bugetul alocat Centenarului și câte și mai câte pot fi adevărate. Însă, din punctul meu de vedere, nu fac nici cât o ceapă degerată în realitate, întrucât ceste lucruri nu au apărut ieri-azi, ci au venit o dată cu personajul Mihai Tudose, nominalizat ca premier de Liviu Dragnea.
Dacă sunt adevărate, erau adevărate și atunci, așa că mă întreb de ce l-a propus, cunoscând aceste lucrurri sau totul este o construcție de imagine menită să acopere incapacitatea organiză a PSD de a furnixa o guvernare stabilă.