În zilele de 8-9 iulie 2016, s-a desfăşurat la Varşovia Summitul NATO.
Aşa cum am scris imediat după încheierea Sindrofiei, ţările din Est, confundînd tancurile cu automobilele şi bazele militare, cu fabricile de confecţii, s-au dus la reuniune pentru a cerşi ceea ce ele numesc prezenţa unor forţe NATO combatante pe teritoriile lor, pentru a descuraja Rusia.
Cedînd presiunilor, dar şi pentru că generalii care trăiesc pe picior mare, cu familii cu tot, din inventarea pericolelor care să le justifice funcţiile de lux în cadrul NATO, aveau interese în aşa ceva, NATO a dat curs cererilor doar în cazul Poloniei, Letoniei, Lituaniei şi Estoniei. Pe teritoriul fiecăreia dintre aceste ţări urmează să fie dislocate batalioane NATO de luptă, conduse direct de NATO şi, mai ales, finanţate de NATO.
România, al cărui preşedinte măcănea, cu ceva timp înainte la Istambul, alături de Recep Erdogan, împotriva Rusiei (între timp Turcul a schimbat Alianţa, fără ca lui Klaus Iohannis să-i spună consilierii!), a cerşit şi ea un batalion.
Pentru ca partenerul strategic al SUA să nu plece de la Varşovia bosumflat, României i s-a dat dreptul să transforme o Brigadă Românească într-o aşa-zisă Brigadă multinaţională.
Nu de luptă, ci de antrenament.
Aşa cum competent a arătat la vremea respectivă Traian Băsescu, brigada multinaţională e o glumă bună prin raportare la ce înseamnă Batalion NATO.
Brigada întreţinută de România e o Marie desculţă căreia noi îi vom pune pe post de Pălărie un steag NATO pentru a ne fuduli că avem şi noi prezenţa NATO pe teritoriul naţional. Pentru ca ridicolul să fie fără cusur, România trebuie s-o pornească cu miloaga prin Europa pentru ca ţările membre NATO să trimită militari în această Brigadă. Deocamdată, multinaţionala e alcătuită din români, cărora li se vor adăuga 400 de bulgari şi cîteva sute de polonezi, aceştia din urmă fiind răspunsul Regimului autoritarist de la Varşovia la faptul că România n-a criticat, cum au făcut alte ţări UE, derapajele de la statul de drept.
Marţi, 26 iulie 2016, potrivit unui Comunicat, a avut loc şedinţa CSAT prezidată de Klaus Iohannis consacrată modului de reflectare ”a mandatului României în documentele finale ale Summitului NATO din 8-9 iulie 2016, de la Varșovia.”
De la încheierea reuniunii au trecut pînă marţi, 26 iulie 2016, exact 17 zile.
Şedinţa CSAT, din cîte se vede, a fost consacrată unui Raport dat de Klaus Iohannis CSAT despre rezultatele activităţii depuse de delegaţia română la Summit.
La Varşovia, Klaus Iohannis a angajat România într-o serie de obiective cruciale pentru naţiune.
Din declaraţia de presă de după Summit am înţeles că delegaţia Română a primit mandat nu de la națiune, ci de la CSA, privind angajarea țării în tot felul de aventuri militare.
Din CSAT fac parte printre alții, Petru Tobă, plagiatorul, și Raluca Prună, femeia cu plapuma.
Care va să zică, preşedintele României dă seamă lui Petre Tobă și Ralucăi Prună de aventurile la care a angajat țara!
E drept din CSAT face parte şi Dacian Cioloş.
Pe distinsul sa nu-l pun la socoteală.
E atît de impresionat ocupat cu publicitarea propriei persoane încît deşi prezent ca persoană fizică a fost absent ca persoană intelectuală.
Nu era normal ca măcar liderii partidelor parlamentare, dacă nu Parlamentul, să fie informați de ceea ce a făcut și a dres delegația
României la Varșovia?!
Între timp, în jurul şi în depărtările noastre s-au petrecut evenimente istorice, anunţînd vremuri tulburi pentru continent şi pentru lume:
În Turcia a avut loc o Lovitură de stat militară eşuată în urma căreia Recep Erdogan a dat o Lovitură de stat civilă menită să-i sporească
Puterea.
Mult mai important, după eşecul Loviturii de stat, Recep Erdogan, cel cu care Klaus Iohannis zbiera în cuplu la Rusia, a anunţat o apropiere de Rusia.
Franţa, Germania au fost zguduite de atentate teroriste.
Bulgaria, prin premier, şi-a reafirmat hotărîrea de a nu participa la funambuleasca flotă propusă de România.
E greu de presupus că va participa Turcia, acum cînd se apropie de Rusia.
În SUA, Convenţia Republicană a desemnat drept candidat pe Donald Trump, al cărui Program de politică externă cere ţărilor membre
NATO să-şi sporească urieşeşte cheltuielile militare.
Cînd am citit că abia marţi, 26 iulie 2016, (Klaus Iohannis a pus-o marţi pentru că ajunge la Cotroceni abia luni pe la prînz şi atunci încă tulburat de icoana Răvăşitoarei lăsate la Sibiu), mi-am zis că tot răul e spre bine.
Dacă Şedinţa CSAT ar fi fost programată la cîteva zile după Summit, România n-ar fi avut cum să se adapteze la evenimentele evenimentelor istorice petrecute în ultimul timp.
Se înţelege că, deşi Comunicatul privind Şedinţa făcea referire strict la Summitul NATO, mă aşteptam ca în Declaraţia de presă, citită de Klaus Iohannis după Şedinţă, atît concluziile de după Summit, cît şi referirile să ţină cont de ceea ce s-a întîmplat între timp în
Europa și în Lume.
Situaţia din Turcia, de exemplu, pune sub semnul întrebării inclusiv funambuleasca Brigadă multinaţională.
Se regăsesc în această Declaraţie de presă dovezile că preşedintele e căt de cît conştient de schimbările petrecute în ultimul timp în lume şi în Europa?
Fireşte că nu se regăsesc.
Cea mai mare parte a Declaraţiei e consacrată jucăriei numite Brigada multinaţională.
Minute întregi Klaus Iohannis a ţinut să se laude cum aleargă România prin Europa după ţări care să trimită trupe, cum e convins că la anul, în aprilie 2017, Brigada românească va deveni multinaţională.
Marile evenimente din jurul nostru?
Klaus Iohannis le-a expediat pe loc, grăbit să plece în concediu.
Despre Turcia, împotriva căreia zbiară chiar și presa proprezidenţială, Klaus Iohannis a înşirat cîteva clişee dătătoare de dureri de dinți:
„Turcia rămîne un partener strategic al României şi un aliat indispensabil NATO, un partener cheie al Uniunii Europene, dar şi un actor a cărui stabilitate şi ancorare în setul de valori comune euroatlantice şi europene este vitală pentru securitatea regională. Sunt convins că partenerii noştri turci sunt conştienţi de importanţa pe care o au în acest sens, respectarea instituţiilor şi valorilor democratice, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.”
Cît despre atentatele teroriste, Băieţii de la Servicii i-au spus să meargă liniştit în concediu.
Cît timp sunt ei la SRI şi la SIE, pe teritoriul României nu se va petrece nimic deosebit.
Cînd vor să-şi vadă liniştiţi de treburi, părinţii dau copilului o jucărie care să-i absoarbă atenţia.
Un fel de copil se dovedeşte în aceste zile Klaus Iohannis.
Băieţii i-au dat o jucărie:
Brigada multinaţională.
Pentru că ei să-şi vadă liniştiţi de treburi.
Care treburi?
Cum Care treburi?
Le știe o țară întreagă!