Suntem pe primul loc în Uniunea Europeană la mortalitate infantilă. Și la mortalitate maternă. Deși acești indicatori sunt în scădere, suntem încă departe de normal.
În cifre, în România, mor, anual, între 10.000 și 20.000 de nou-născuți, între 5 și 10% din total. Mulți dintre ei vin prea devreme pe lume. Dacă au neșansa să se nască în maternități fără dotare corespunzătoare, riscul ca ei să nu supraviețuiască este foarte mare.
Sigur că-i putem spune mamei adolescente că "Altă treabă n-ai avut? În loc să-ți vezi de școală, te-ai apucat să faci copii?". Femeii de la țară i-am putea reproșa că nu și-a supravegheat sarcina, a mâncat aiurea, a mai și fumat din când în când. A cărat cu cârca, a tras la jug din copilărie. Acum a născut un prematur și vrea incubatoare performante ca să-și salveze copilul. Celei de la oraș i se poate reproșa că a amânat maternitatea până când a devenit aproape prea târziu, ca să se împlinească profesional într-o societate în care femeile trebuie să fie mai bărbate decât bărbații pentru a reuși.
Însă bebelușului venit pe lume înainte de termen ce-i spunem? Ce-i spunem copilului a cărui vină este aceea că nu și-a putut alege țara, părinții, momentul istoric al nașterii? "Îmi pare rău, nu-i vina mea, descurcă-te?".
Dar ce-ar fi să-i spunem: "Luptă micuțule că și noi luptăm alături de tine! Te-ai grăbit să părăsești pântecele mamei, dar, nu-i nimic, avem incubatoare potrivite și medici pricepuți care vor avea grijă de tine". Ce-ar fi să ne străduim și noi cum fac ceilalți europeni, să ne păstrăm copiii în viață? Pentru că nu avem prea mulți și există perspectiva ca de la an la an să avem tot mai puțini.
Ce-ar fi să învățăm să ieșim din epoca risipei. Risipă de timp, bani, voturi, încredere, și, nu în ultimul rând, viață. Dacă în loc de "Ce-o vrea Dumnezeu!" am spune "De noi depinde să ne salvăm copiii. Putem și trebuie să o facem. Mâine va fi prea târziu".