Au trecut doi ani de la deznodământul nefast din „Colectiv”. Curg, așadar, de câteva zile și în aceeași albie aspră a lacrimilor celor 65 de mame și tați năpăstuiți, analize, prognoze, promisiuni.
Curg și se infiltrează în mințile noastre. Curg și suntem obligați, astfel, să credem doar în schimbare. Pentru că, dincolo de tragedia unor tineri transformați din victime în eroi, ar fi incorect să nu recunoaștem începutul schimbării. S-o ignorăm când palpită, plăpând, în palmele noastre.
Tragedia de la „Colectiv” a tras brutal cearșaful de pe trupul sfârtecat al sistemului de sănătate. Și nu fără nici un efect, așa cum se speculează, demențial și grotesc, alimentând furia generală, la portavocea unor televiziuni de știri. Să nu uităm că, în doi ani, au fost demontate mecanisme mercantile care, probabil, fără presiunea post-Colectiv, n-ar fi fost niciodată devoalate. S-au schimbat dezinfectantele în spitale, au fost demiși manageri vasali sistemului politic corupt, a început, parcă, o primenire. Oamenii se străduiesc să prindă curaj. E adevărat, infecțiile nosocomiale sunt raportate degeaba, ele continuă să reteze vieți, spitale infecte stau în picioare pentru a ne doborî pe noi, iar românilor li se transplantează plămânii pe alte meleaguri. Pleacă medicii școliți pe banii noștri în spitalele altora și nu-i putem condamna că aleg o viață mai bună. Dar nici nu putem ignora faptul că salariile celor rămași acasă aproape s-au dublat sau că o asistentă-șefă câștigă acum o mie de euro. Nu putem și n-ar trebui să omitem că astăzi, la doi ani de la o dramă care a zidit în noi o singură Românie, pare că ne-am dezmeticit. Se vorbește deschis despre mita pe care suntem obișnuiți s-o întindem medicului, umilindu-l, transformându-l în ținta disprețului nostru. Se caută soluții pentru ca omul în halat alb și suferindul să se respecte.
Nu-i puțin lucru într-o țară al cărei destin n-a împlinit nici măcar o sută de ani. Și, totuși, ne comparăm, îndrăzneți, cu țări occidentale care, sudate într-o singură națiune de mai bine de două secole, construiesc de tot atâta timp spitale și existențe decente. Înseamnă că putem mai mult, că avem aspirații și visuri ce merită sprijinul nostru. Evenimentul zilei publică astăzi, pe prima pagină, resorturile intime ale unui asemenea vis. Visul unui medic convins că România își poate schimba, fericit, propria soartă. Bogdan Andreescu pe numele său, fost manager la Spitalul Colentina - demis, aiuritor, de Gabriela Firea - crede că Bucureștiul poate deveni un oraș medical, capabil să producă un miliard de euro pe an din servicii specializate. Vi se pare o utopie? Haideți, mai întâi, să-i cunoaștem argumentele, cu mențiunea că în timpul mandatului său la Spitalul Colentina s-au întors să lucreze acasă doctori școliți în Franța, la Paris.
Am grupat în câteva puncte esențiale expunerea Dr Andreescu:
Presa și opinia publică trebuie să reia presiunea post-Colectiv pentru a determina politicul să aloce resurse pentru restructurarea sistemului sanitar. Dar o restructurare din temelii, care să elimine sistemul aflat în colaps și să pună în loc o industrie medicală care să aducă României bani;
Casa Natională ar trebui să-și schimbe optica și să deschidă piața și pentru spitalele private, așa cum a făcut-o pentru dializă, imagisitică și radioterapie. Nu cred că românii ar avea ceva de obiectat dacă s-ar trata într-un spital public ultramodern, universitar, în care serviciile medicale ar fi decontate de Casă la fel ca și până acum, dar care ar fi deținut de o entitate privată, așa cum se întâmplă în Turcia, țară care produce miliarde de euro din servicii medicale;
În momentul în care piața se va deschide, va apărea competiția - motorul oricărui miracol economic. Pentru a avea spitale moderne, tarifele de decontare ale serviciilor medicale trebuie să fie unele reale! Acum, tarifele Casei pentru spitale acoperă în mare medicamentele și materialele sanitare, fără a acoperi însă și investiițiile pe care spitalele le fac în infrastructură și tehnologizare;
Introducerea coplății! Coplata este prezentă în toate sistemele, inclusiv în cel românesc, sub forma plăților cash - la privat - și a celor informale - în spitale. Problema este că efectul nu este deloc același. Guvernele au încercat să introducă coplata, dar, din populism și neștiință, au abandonat lamentabil. Ultima tentativă s-a soldat cu plata a 10 lei/internare. Cât de importantă este coplata? Un procent de 20% ar însemna dublarea fondurilor alocate strict activității medicale în spitale!
Argumentele Dr Bogdan Andreescu în forma lor completă le regăsiți între paginile ziarului. Aici, mai păstrez doar o întrebare. Sunt românii capabili să-și urmeze visele cu fruntea sus?