Fiindcă, precum observaţi, sezonul e foarte priincios, continuăm PamflEthica Magna… Astăzi, vă propun o privire asupra unui alt personaj.
Broscoiul unsuros nu poate fi prins de niciunde. Nu poate fi agăţat nicicum. Sare când încolo, când încoace. Iar, dacă reuşeşti de pui mâna pe el, alunecă. Zici că-i dat cu unsoare. Nu, nu cu enzima Q 10, ci cu seu de oaie procurat de la ciobănaşul mioritic (la care ţine foarte mult, din patriotism!). Dacă dai noroc cu el, rânjeşte strâmb, într-o parte, hemiplegic, cu gura ca o tăietură. Buzele vinete şi subţiri schiţează un zâmbet creionat de satistacţie, pe care cel aflat în faţa lui nu-l înţelege de prima dată. Îl va pricepe însă mai târziu, când va descoperi că mâna i se va umple de băşici cu zeamă otrăvită.
Broscoiul unsuros este de 25 de ani neîntrerupţi deputat în sfatul cu lighioane al pădurii, ales şi reales metodic, la comandă, conform celor trei principii ale biotopului: 1) o javră e întotdeauna mai folositoare decât orice vieţuitoare; 2) cine nu e cu noi să plece din codru, dar nu va ajunge departe şi 3) nu din orice puiet de stejar iese un stejar, poate să iasă şi-un paltin.
În Sfatul Pădurii, face parte din comisia juridică, de disciplină şi de imunităţi, condusă de Lup. Dar preocuparea de bază a broscoiului unsuros este elaborarea propunerilor legislative privind legislaţia electorală, legile haitelor şi cele privind finanţarea acestora. În general, este tobă de juridic, a cunoscut domeniul când a ajuns prima oară în pădure – de undeva, din stufărişul de la malul lacului, aflat la o distanţă apreciabilă (vă daţi seama peste câte obstacole a fost obligat să sară până să ajungă în mediul silvic!) – domeniu pe care, apoi, l-a aprofundat până la măduvioarele sensului. De fapt, primele 5 mandate asta a făcut: a învăţat legi ca disperatul. Cu modificări, cu excepţii, cu abateri, cu adaosuri, cu reveniri. Dar, cel mai important este că a învăţat şi cum să facă o lege să-i devină folositoare. Lui şi haitei.
De aceea, grupul său parlamentar îl consideră as în toate problemele juridice încurcate şi, în orice situaţie mai complicată, ce presupune interpretarea mai acătării a unei legi, este trimis în faţa scenei şi, din câteva salturi ajunge la tribuna Sfatului. Acolo, porneşte motorul.
Din momentul în care începe să orăcăie, uitându-se dispreţuitor către cei prezenţi (pe care-i consideră ignoranţi, stupizi, bezmetici), din acel moment nu-l mai poate opri nimeni. Astfel, s-ar zice că în guşa sa verde, din care ies orăcăielile binecunoscute, se găsesc înghesuite şomoioage aţoase de articole şi alineate, grămăjoare de excepţii şi de amendamente, pe care, într-o incontinenţă aiuritoare, el le scuipă numaidecât, ca o vomă, la momentul oportun. Iar şuvoiul nu mai poate fi zăgăzuit în nici un fel.
Geaba încearcă bursucul să-l întrerupă, propunând o pauză de consultări la grupul parlamentar, în zadar intră în vorbă peste el ursul senil (mai ales că acesta vorbeşte pe sărite, iar, până spune ceva, adoarme şi intră în hibernare!), inutil începe să zbiere vulpea nevropată că „or să ne facă dracu’ praf corporaţiile străine, au defrişat iresponsabil, au furat masa lemnoasă ca la balamuc şi noi o să rămânem cu fundul gol, sub cerul liber…of, Doamne, ce blestem pe noi!”, de-a surda urlă lupul că e târziu şi să termine naibii odată, că mai are de făcut un drum până la cumătra capră… Toate se dovedesc fără folos. Într-un haos general, într-un haloimăs de neînchipuit, maşinăria juridică a broscoiului unsuros nu mai poate fi oprită. Ea continuă să scuipe legi, cu articole şi alineate, ordonanţe şi HG-uri cu prevederi finale. Care însă nu mai folosesc la nimic, întrucât au fost abrogate de Leu acum un an.
Numai într-un final, atunci când sosesc doctorii de pe Salvare şi-l calmează cu o doză de stricnină, doar atunci tace, fiindcă îşi pierde cunoştinţa. În drum spre ambulanţă, broscoiul, fiind unsuros, alunecă de pe targă şi cade peste un crotal în siestă…Şi clopoţeii lica-lica!...