Actorul Florin Petrescu, cunoscut drept „Axinte” de la Vacanța Mare, s-a prezentat miercuri la DNA, pentru a fi audiat în calitate de inculpat, într-un dosar de trafic de influență. Există în dosar și un martor cu nume celebru: Dan Diaconescu!
Dosarul penal a fost deschis de DNA în urmă cu 8 ani. De atunci, a spus avocata lui ”Axinte”, s-au schimbat mai mulți procurori de caz. Și mericuri dimineața, ea și clientul său au fost chemați la sediul DNA pentru a li se aduce la cunoștință că un nou procuror a preluat dosarul.
„Am vrut să ajut pe cineva. A zis: Ești prieten cu Dan Diaconescu, zi-i să nu mai zică de spitalul nostru! Și m-am dus la Dan și i-am spus că, uite, nu mai face așa multe probleme că Secureanu... Și a spus, dacă vrea să ne ajute, să sponsorizeze OTV-ul. Și eu i-am pus în legătură și asta a fost. Nu știu suma, ei au vorbit între ei, au făcut facturi”, a spus Florin Petrescu - Axinte, în fața sediului DNA.
Florin Petrescu este acuzat că ar fi primit 5000 de euro de la managerul de atunci al spitalului Malaxa, Florin Secureanu, pentru a interveni pe lângă Dan Diaconescu, astfel încât OTV să nu denigreze activitatea spitalului respectiv. Acuzația sub care e cercetat actorul este de trafic de influență.
Atât Dan Diaconescu, cât și Florin Secureanu au, în acest moment, calitatea de martori în dosar.