UDMR nu vede un impediment în a vota în favoarea unui guvern restructurat, a declarat, joi, vicepreşedintele Uniunii, Laszlo Borbely. El a adăugat că ”în momentul de faţă se pare că nici Opoziţia nu e foarte interesată de a guverna”. UDMR va oficializa decizia de a ieşi de la guvernare săptămâna viitoare, pe 13 decembrie.
”Nu cred că va fi o problemă, chiar dacă suntem în Opoziţie, să votăm pentru noul Guvern, pentru că în momentul de faţă se pare că nici Opoziţia nu e foarte interesată de a guverna (...) În cadrul grupului parlamentar am avut o primă discuţie, dar eu nu văd un impediment în momentul de faţă să dăm vot favorabil pentru acest Guvern, evident că o decizie se va lua la nivelul UDMR”, a spus, la RFI, vicepreşedintele UDMR.
În ceea ce priveşte moţiunea de cenzură, Borbely a spus că, în acest moment, în Uniune nu se discută despre subiect, dar în februarie 2015, probabil cei din opoziţie vor ”căuta” UDMR pentru discuţii şi se va lua o decizie în consecinţă.
De asemenea, liderul UDMR a precizat că formaţiunea sa nu este interesată ”acum” de participarea într-un guvern cu PNL şi se concentrează pe obiectivul alegerilor locale şi parlamentare din 2016