Update Meteo. ANM a vorbit despre valul de caniculă care a „invadat” Europa. A ajuns și în România. Temperaturi vor depăși 37 de grade Celsius.
UPDATE METEO: Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o informare de caniculă, valabilă la nivelul întregii ţări în zilele de 1 şi 2 iulie.
Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de luni, 1 iulie, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării, local caniculară după-amiaza în Moldova, în zonele de câmpie din Crişana, Banat, Oltenia şi Muntenia, în sud-vestul şi centrul Transilvaniei şi în partea continentală a Dobrogei, unde temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 34 şi 37 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.
În Capitală, vremea va deveni călduroasă, caniculară în orele amiezii, când disconfortul termic se va accentua, iar ITU va atinge şi foarte probabil va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maxima va fi de 34 - 35 de grade, iar cea minimă de 18 - 20 de grade.
Marţi, 2 iulie, vremea va fi caniculară şi disconfortul termic accentuat în cea mai mare parte a ţării, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar în zonele de câmpie şi podiş se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 35 - 37 de grade.
Prognoza pentru Bucureşti arată că, marţi, vremea va fi caniculară în orele amiezii, când disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat, în timp ce temperatura maximă va fi de 36 - 37 de grade, iar cea minimă va fi de 19 - 21 de grade.
Administrația Națională de Meteorologie ANM anunță că luna iulie 2019 va fi marcată de temperaturi mai mari decât în iunie, iar gradul de instabilitate atmosferă va fi mai redus în aproape toată țara. Potrivit datelor obținute de meteorologi, este posibilă o încălzire a vremii cu 1…3 grade Celsius.
În prima săptămână din luna iulie, valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât în mod obișnuit în această perioadă, iar precipitațiile vor fi reduse în regiunile vestice, nord-vestice, nord-estice şi la munte.
În cea de-a doua săptămână, temperaturile se vor apropia de mediile normale pentru acest interval, iar cantitățile de precipitații vor fi și ele în limitele obișnuite în majoritatea zonelor țării.
În săptămâna 15-22 iulie, temperaturile vor fi apropiate de limitele normale, iar cantitățile de precipitații vor fi, de asemenea, în limitele normale.
Ultima săptămână din luna iulie va veni cu valori termice specifice intervalului menționat, iar regimul pluviometric va fi și el unul încadrat în limitele normale.
Meteorologii anunță că din datele înregistrate între anii 1961-2018 rezultă că „valori medii de temperatură cuprinse între 16 şi 18 grade Celsius s-au constatat în Transilvania, Maramureş, Bucovina şi Subcarpaţi. În zona montană joasă, dar şi în depresiunile intramontane, aceste valori se situează între 12 şi 16 grade Celsius. La altitudini de peste 1.700 de metri, mediile de temperatură sunt între 8 şi 12 grade Celsius şi doar pe culmile înalte ale Carpaţilor Meridionali, la peste 2.500 de metri altitudine, se înregistrează temperaturi sub 8 grade Celsius.”