Germania și Olanda nu par dispuse să cedeze: dacă vor bani ca să-și salveze economiile, țările din sudul UE ar trebui să apeleze la calea bătătorită a împrumuturilor. Ideea nu le convine, însă, nici italienilor și spaniolilor, nici francezilor care se tem de o nouă criză devastatoare a datoriilor publice. Jurnaliștii greci de la iefimirida.gr știu prea bine prin ce a trecut țara lor cu Troika (Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană și Fondul Monetar Internațional) din cauza datoriilor, așa că au consultat experții să afle care sunt riscurile pentru Uniunea Europeană:
“Un pahar pe jumătate plin sau pe jumătate gol? Ce vede fiecare după ultima teleconferinţă a şefilor de stat europeni? Optimiştii insistă să vadă o convergenţă a unor puncte de vedere foarte divergente şi o întărire a Europei în faţa tsunami-ului recesiunii care va veni.
Cei "cu picioarele pe pământ" constată că Europa continuă să aibă reflexe foarte încete, chiar şi în faţa unor crize nemaiîntâlnite în istorie.
"Va fi nevoie de transferuri reale de venituri, nu doar de simpla oferire de împrumuturi, către regiuni şi sectoare ce au fost afectate mai mult" a declarat preşedintele Macron, exprimând în esenţă Sudul european în confruntarea cu Nordul care insistă să se meargă pe calea bătătorită a împrumutului, în ciuda faptului că e mai clar ca lumina zilei că pândeşte riscul unei noi crize a datoriilor publice.
Tocmai acest risc este evidenţiat de analişti, după cum se poate vedea din buletinul săptămânal publicat de Fundaţia Elenă pentru Politică Europeană şi Externă (ELIAMEP), care pune pe masă şi un alt parametru: euroscepticismul.
În contextul pandemiei, cele trei cele mai importante centre globale de producţie, tranzacţii financiare şi activitate de afaceri, adică SUA, China şi Zona Euro au îngheţat.
Şi suntem doar la început, semnalează Adam Tooze într-un articol pentru London Review of Books. Viitorul UE se întrevede a nu fi sub auspicii favorabile.
Este important să nu apară o criză a datoriei publice, să nu crească decalajul dintre exporturile şi importurile europene, iar Germania să se activeze, astfel încât susţinerea din partea ei să nu pară doar impresionantă doar pe hârtie, ci şi să genereze o creştere a cererii.
Ce putem învăţa din criza precedentă din Zona Euro? Giannis Emmanouilidis şi Fabian Zuleeg de la European Policy Centre susţin că aşa cum s-a întâmplat în criza euro anterioară, UE şi membrii ei vor trebui să asume o acţiune colectivă mai hotărâtă, dictată de necesitate şi nu de opţiune.
Timpul este crucial, întrucât întârzierea se poate dovedi fatală pentru colaborarea între statele membre şi va alimenta vocile eurosceptice.
Într-un articol pentru European Policy Centre, Andrew Duff nu pare prea încântat de deciziile Eurogrupului. Din punctul său de vedere, efectul pachetului este improbabil să împiedice următoarea criză din Zona Euro, imediat după ce impactul economic real al pandemiei se va decanta.
Posibilii beneficiari ai măsurilor vor fi împovăraţi cu şi mai multe datorii naţionale, consolidând astfel dezechilibrele regionale în cadrul Zonei Euro. Astfel, el propune introducerea curajoasă a unor euroobligaţiuni federale care să fie garantate prin bugetul UE şi care să consolideze capacitatea bugetară a UE fără a înrăutăţi datoriile naţionale.
Dialogul public despre politica economică a UE are loc pe fondul creşterii dramatice a şomajului care s-ar putea aproape dubla, conform estimărilor companiei financiare McKinsey, întrucât se prevede că vor fi în pericol până la circa 59 de milioane de locuri de muncă.
Mai concret, se pare că 26% din locurile de muncă din Europa sunt în pericol din cauza reducerii orelor de muncă şi a salariilor, din cauza concediilor fără plată acordate, dar şi din cauza concedierilor definitive”.