Blestemul lui Iuliu Maniu și al lui Ion Mihalache. Telegramele CIA care îl confirmă

Recunosc, atunci când am citit, duminică seara, Testamentul lui Corneliu Coposu, am fost la un pas de a plânge. Am martori colegii care au râs de mine, probabil fiind greu de asociat imaginea mea cu lacrimile în fața unui eveniment.

Adevărul este că rândurile despre care apropiații Seniorului spun că au fost scrise pe patul de spital, înaintea unei operații dificile, sunt impresionante. Rândurile așternute de veritabilul Senior al politicii românești post-revoluționare pot fi citite în două chei. Prima este cea sentimentală, a lacrimilor de crocodil vărsate când se rostește fraza ”ce-ar fi fost dacă” (rostită în ultimii ani și în legătură cu Regele Mihai sau Radu Câmpeanu), mai ales când parcurgi ”crezul politic”, suma principiilor de viață ale lui Coposu scrise într-un moment de mare sinceritate, când credea că este la un pas de a-și întâlni Creatorul.

Al doilea cod de dezlegare a enigmei rândurilor Seniorului este legat de lista de predicții politice făcute. Eroarea celor de astăzi este că interpretează proorocirile lui Corneliu Coposu prin prisma realităților de astăzi și nu raportate la anul redactării documentului, iulie 1994. E ușor să iei peste picior încrederea Seniorului în Partidul Național Țărănesc Creștin-Democrat văzând că acest nume este complet uitat de tineri și neapetisant pentru această generație și știind că această organizație politică ajunsese la un moment dat o glumă sinistră, în care mărunți protagoniști se certau ca la ușa cortului pe sedii și își furau unul altuia ștampila.

Ce spunea/scria Corneliu Coposu în vara lui 1994? ”Am încredere că Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat va fi cel mai puternic partid politic al României de mâine.” Cei care știm evoluția de până azi a acestui partid zâmbim și suntem tentanți să spunem: ”era bătrân, săracul!” Greșim, însă, fundamental. Corneliu Coposu nu a scris nimic eronat: în iarna lui 1996, răsturnând tot pesimismul celor din Piața Universității, Convenția Democrată a învins PSD, iar motorul politic și organizațional al CDR era Partidul Țărănesc. În următorii 4 ani, partidul înregistrat de Coposu chiar a fost cel mai puternic din țară, dar Seniorul, mort în noiembrie 1995, nu și-a mai văzut previziunea împlinită.

De altfel, în acea perioadă, așa cum reiese dintr-un document al CIA din 8 iulie 1994 (parte dintr-o colecție destul de amplă de astfel de înscrisuri despre anii ’90 și felul cum era văzută România prin ochii agenților americani) confirmă forța partidului lui Coposu și faptul că era speranța răsturnării de la putere a PDSR (actual PSD, atunci urmașului FSN). În iulie 1994, România era revelația Campionatului Mondial de Fotbal din SUA și CIA a întocmit un memorandum pentru Biroul de analiză de lidership, probabil mulți fiind brusc interesați de o radiografie a evoluției politice de la noi. Redau doar două fragmente: ”Președintele CDR Constantinescu (Emil n.n. citat și în Testamentul lui Coposu drept principalul vector de continuitate a politicilor sale) și Corneliu Coposu, președintele PNȚ C-D, cel mai mare partid inițiator al CDR, au promovat câteva moțiuni de cenzură împotriva lui Văcăroiu (Nicolae n.n. premier între anii 1992-1996) acuzându-l că tolerează corupția și eșuează în înfăptuirea reformelor. (...) Apar divergențe puternice care pot diviza CDR, între anticomunistul fără compromisuri Coposu și mai moderatul lider al Partidului Alianța Civică, Nicolae Manolescu. Manolescu vrea să lucreze cu alte forțe de opoziție sau lideri reformiști din PDSR, în timp ce Coposu refuză să coopereze cu PDSR sau cu Petre Roman și Partidul Democrat, cel de-al doilea ca mărime partid din opoziție.”

DOCUMENTELE CIA ÎN FORMAT PDF

După câștigarea alegerilor din 1996, primul Guvern al CDR a cooptat și PD-ul lui Roman, acesta devenind ministru de Externe, dar Coposu nu mai era la acea dată printre noi.

În Testament, Seniorul scrie: ”Blestemul lui Iuliu Maniu și al lui Ion Mihalache se va abate asupra celor care, profitând de provizorat, vor încerca, prin mijloace neloiale, să-și valorifice veleitățile”. Și aici, Coposu a avut o viziune, pot spune. Mijloacele neloiale și veleitățile au îngropat CDR și apoi Partidul Țărănesc. Ion Diaconescu, desemnat de Coposu drept succesor, nu a putut să-și stăpânească rudele (erau celebre scandalurile nepoților săi) sau mai tinerii apropiați de la astfel de manifestări.

Tinerii parlamentari țărăniști de la acea vreme, enumerați în 1994 de Coposu ca speranțe ale partidului s-au risipit: ”Lepșa (Sorin, îl găsim mai târziu pe listele PD n.n.), Mureșan (Ioan Avram, încarcerat pentru fapte de corupție n.n.), Dunca (Tudor, abandonează politica pentru diplomație și apoi pentru un serviciu în Silicon Valley, deși a mai cochetat cu PNȚ n.n.), Ionescu (Constantin Dudu, ministru țărănist și actual consilier prezidențial la Klaus Iohannis n.n.), și Opriș (Remus, influent în anii de guvernare CDR, devine la un moment dat simplu membru în PD-L n.n.)”

Nici lista de lideri enumerată de Coposu în Testament nu pare să fi fost ferită de blestemul invocat, ei neavând forța de a se lupta cu ”fripturiștii” din partid sau aliați: Emil Constantinescu, primul președinte de dreapta din istoria României, a fost învins tocmai pentru că nu a putut stăpâni ”metodele neloiale” din subordinea sa, George Șerban a decedat în 1998, Laurențiu Ulici a murit în condiții suspecte în 2000, Romulus Rusan, soțul Anei Blandiana, a decedat în 2016.

De fapt, poate singurul lucru unde a greșit Seniorul (chiar dacă a anticipat mărirea și decăderea partidului său, inclusiv motivația) a fost că a comparat bărbații generației sale cu oamenii politici de după Revoluție.

Dau câteva exemple. Scrie Seniorul: ”Cred că restaurarea monarhiei este salvarea noastră”. Privind ce înseamnă azi Casa Regală am zâmbi din nou, dar Coposu, în 1994, lega cuvântul ”regalitate” de numele lui Mihai I. Și asta în condițiile în care el fusese arestat în iulie 1947, împreună cu Iuliu Maniu, înainte de abdicarea Regelui! Dar a înțeles exact forța restrânsă a monarhului sub ocupație sovietică și a intuit din ce i se întâmplase cine e diavolul și ce putea fi folosit în anii moderni din ce avusesem bun în trecut.

Post Scriptum 

Calitatea de a ierta este tulburătoare la personajul Coposu dezvăluit de testament, cuvintele sale fiind scrise, repet, în momentul când credea moartea iminentă și imediată. Fac apel iar la colecția de documente (prezentate, din câte știu eu, astăzi în premieră), la o telegramă a agenților americani din 26 noiembrie 1948, despre locul de detenție al liderilor țărăniști: ”Iuliu Maniu și Ion Mihalache , liderii Partidului Național Țărănesc, împreună cu Nicolae Carandino, fostul director al ziarului țărănist Dreptatea, și cu Ilie Lazăr, un oficial al acestui partid, sunt încarcerați în prezent la Galați. Doctorul Virgil Solomon, de la Partidul național Țărănesc, Cornel Coposu, fostul secretar al lui Maniu, și Victor Rădulescu-Pogoneanu, diplomat de carieră, sub ținuți la Aiud.” După 46 de ani, Coposu scria: ”Generația veche, din care fac și eu parte, și-a făcut cu prisosință datoria.”

Altă telegramă, din 6 mai 1949, desecretizată la sfârșitul lui 2016, îl localizează pe Corneliu Coposu în pușcăria Jilava. Maniu fusese condamnat, dar Coposu își aștepta procesul. În 1994, Seniorul scrie: ” Dacă ar fi să o iau de la capăt, aș proceda la fel, chiar ținând seama de perspectiva anilor de pușcărie, de suferințele îndurate.

În fine, o cablogramă din 25 iunie 1951 o localizează pe soția sa, Arlette Coposu, în Jilava, în cadrul unui raport amplu al spionajului american asupra condițiilor de exterminare în care erau ținuți deținuții politici în România. Arlette avea să moară la scurt timp după eliberare, dar Corneliu Coposu a ținut să includă în testament: ” Din partea-mi i-am iertat pe toți, inclusiv pe cei care m-au chinuit prin toate metodele asiatice de teroare fizică și morală, de toate crimele și păcatele pe care le-au făcut.