LIderii PNL și PSD ar fi bătut palma pentru alegeri locale într-un singur tur și alegeri anticipate, în aceeași zi.
La jumătatea lunii martie 2020, Parlamentul va fi dizolvat, urmând să se organizeze alegeri anticipate în 28 iunie 2020, anunță DCNews.ro. Băsescu nu a mai rezistat și acuză blatul PNL – PSD. „E USL împărțit în două tabere!”
Fostul președinte al României dezvăluia, zilele trecute, că PNL și PSD au ajuns la o înțelegere tacită. Luni seară, la Realitatea Plus, europarlamentarul Traian Băsescu a lansat o serie de atacuri în rafală la adresa liberalilor și a lui Klaus Iohannis. „Există o înțelegere între PSD și PNL, la fel cum există înțelegerea ca să rămână un singur tur. M-a convins pasivitatea PSD”, a răbufnit Băsescu.
În opinia fostului președinte, „PSD a obținut o victorie într-un moment greu, când Guvernul căzuse, iar ei erau pe nicăieri. E blat. Blat ca să rămână alegerile locale într-un tur și pentru anticipate. Putem spune că împart țara, dar nici n-aș spune că românii n-or să se prindă. E USL împărțit în două tabere”.
Băsescu crede că „PSD e avantajat că a dat lovitura politică ce arată că încă are forță și a dărâmat Guvernul, apoi apropierea localelor de legislative avantajează PSD care are cea mai largă structură de primari, care trag pentru ei și câștigă partidul”.
Dincolo, în tabăra cealaltă, arată europarlamentarul PMP, liberalii aveau o miză „foarte mare. Pe de-o parte, să arate că au vrut să dea în două tururi, pe de altă parte să nu se întâmple și să dea vina pe alții, pe PSD. Și PSD, și PNL, fericiți”.
Premierul Ludovic Orban nu este altceva decât un simplu executant al ordinelor primite, este convins Traian Băsescu. „Să o lăsăm moartă cu voința și dorința lui Orban. Orban doar execută! E voința lui Iohannis, materializată în aceste alegeri – rămânem într-un singur tur, dar îmi dați anticipatele. Pe locale, marii pierzători sunt liberalii fiindcă PSD se mobilizează mai bine”.
De asemenea, Traian Băsescu a lansat atacuri dure la adresa lui Klaus Iohannis și Ludovic Orban: „Ludovic Orban pierde tot, poate și partidul”.
„La cum îl umilește Iohannis pe Ludovic Orban, doar îl desconsideră, nu îl va numi premier pe termen lung. I-aș fi explicat, dacă mă întreba: Măi, Ludovicus al II-lea Anticipatus, nu repeta schema pentru că o să-ți pice rău. Pentru ce să faci asta? Eu n-aș accepta… să știu că urmează să cad, să mă duc de trei ori. E umilitor. Ce președinte îți mai dă al patrulea mandat? Ludovic Orban pierde tot, poate și partidul. El n-a realizat în ce capcană l-a dus Iohannis. Știe că va cădea și face jocul penibil până la capăt cu programul de guvernare revizuit. Cât de caraghios să fii să faci asta? Trebuia să îi spună: Domnule președinte, eu am căzut o dată, că asta a fost înțelegerea. Dar la căderi haideți să mai căutăm pe altul”, a afirmat Traian Băsescu