FLORIAN BICHIR: "La ieşirea din spital a Patriarhului mi-au revenit în memorie cuvintele memorabile ale lui Zizi Cantacuzino - Grănicerul, o mare figură a perioadei interbelice: „Să crape de ciudă duşmanii că n-am crăpat“."
Fiindcă doar aşa le poţi răspunde unor oameni care s-au bucurat de suferinţa altuia. Care au colportat zvonuri, care au croncănit ca piezele rele, sperând că Întâistătătorul e grav bolnav, că sfârşitul său pământesc este aproape. N-am văzut atâta ură, atâtea bătături pe inimă de mult, foarte mult timp. Nici măcar în viaţa politică, ce se presupune că are toate păcatele din lume. Să răstălmăceşti comunicate, să apelezi la fantezii, să te legi până şi de demolarea unor scări - căzute pradă, chipurile, furiei Patriarhului - e de neimaginat.
Doar un ipocrit nu poate recunoaşte că această campanie împotriva Patriarhului e o continuare mizerabilă a celei pentru ocuparea jilţului patriarhal. A durut şi doare că PF Daniel este conducătorul Bisericii. Şi, culmea, îi doare pe unii din interior, care şi-au frecat palmele de bucurie când au auzit de stupidul accident. Să spunem lucrurilor pe nume: cercurile care au apelat la astfel de măgării şi dezgustătoare calomnii sunt aceleaşi care l-au sprijinit pe ÎPS Bartolomeu Anania la ocuparea funcţiei de Patriarh. Nu spun, Doamne fereşte, că vlădicul de la Cluj ar sta în spatele acestor mârşăvii, dar exact „fanii“ săi fac asta. O simplă căutare pe google e suficientă.
„Patriarhia minte-n Postul Paştelui“ a afirmat Asociaţia Civic Media a fraţilor Victor şi George Roncea (primiţi recent de Florii de Mitropolitul Bartolomeu), care a avut amabilitatea să mă menţioneze şi pe mine drept „trompeta falsă a Patriarhiei, plină de coktailul Molotov dintre votcă şi ură, Florian Bichir de la «Evenimentul zilei», fost sectar stilist şi implicat în subminarea Ortodoxiei Româneşti printr-o aşa zisă biserică paralelă cu ramificaţii în fosta URSS, a fost iertat de căutare la originile-i incerte“. Simpla menţiune că sunt diabetic şi n-am voie să consum alcool lămureşte profesionalismul acestor diversionişti, restul fiind de competenţa Justiţiei, dacă mi-aş pune mintea cu ei.
Atacul la Patriarh rămâne o dovadă a nedemnităţii, a lichelismului şi a imposturii unor indivizi care n-au niciun Dumnezeu, nişte bipezi fără scrupule, care, culmea neruşinării, se declară „patrioţi“.