Baza subterană ULTRASECRETĂ din Crimeea a ruşilor | GALERIE FOTO

Flota de submarine nucleare a Rusiei a avut baza, mai bine de trei decenii, în portul Balaklava, din Crimeea. Odată complet secretizat, "Objekt 825", așa cum era denumită baza în timpul Războiului Rece, este deschis în prezent vizitatorilor, fiind transformat în muzeu.

După escaladarea tensiunilor din SUA și URSS, Stalin a ordonat stabilirea flotei nucleare de submarine în marea Neagră, iar amplasamentul a fost ales, după câțiva ani de studiu, în micuțul port din Crimeea, potrivit thebohemianblog.com. Șeful proiectului nuclear al URSS, Lavrenti Beria, s-a ocupat personal de acest lucru, portul Balaklava fiind ales deoarece intrarea se face printr-o strâmtoare îngustă, iar conturul neregulat al țărmului ferea baza de orice priviri indiscrete. 

Lucrările de construcție a bazei au durat patru ani, timp în care peste 120 de tone de rocă au fost dislocate din țărmul stâncos al portului pentru a lăsa în loc numeroase încăperi subterane, unde puteau fi adăpostite submarinele. Iar pentru ca adăpostul să fie ferit de orice atac, docurile și coridoarele erau protejate de un înveliș din oțel și beton, capabil să reziste unui atac cu o bombă nucleară de 100 de kilotone.

Din 1957, odată cu deschiderea bazei, portul Balaklava a devenit unul dintre cele mai bine păzite orașe din URSS, accesul realizându-se doar pe baza unor aprobări stricte. Ocupat în mare parte de către angajații bazei, orașul era greu accesibil până și pentru rudele acestora, care aveau nevoie de un vraf întreg de documente prin care să demonstreze de ce trebuie să intre în oraș.

În timpul Războiului Rece, baza de submarine a fost utilizată intensiv, în special în perioada crizei rachetelor cubaneze. Baza și-a continuat activitatea și după căderea URSS-ului, ea fiind utilizată activ până în 1993, când a început procesul de dezasamblare a focoaselor nucleare și a torpilelor. Ultimul submarin a părăsit baza de la Balaklava în 1996.

O lungă de perioadă de timp, complexul a rămas abandonat, iar mulți au uitat de existența lui, oamenii obișnuiți repopulând portul. În 2000, Federația Rusă a predat baza abandonată Marinei ucrainene, care a transformat-o, la sfârșitul anului 2002, în muzeu, iar primii vizitatori au pășit în interiorul fostei baze secrete pe 1 iunie 2003.

Turul bazei cuprinde vizitarea anumitor porțiuni din tunelul central, lung de 600 de metri, fabrica de armament, depozitul unde era stocat armamentul nuclear și o parte dintre birourile și locuințele angajaților bazei.