Cel mai bun pe care ar putea să-l facă acum şeful statului ar fi să le ofere liderilor USL ocazia să conducă România până la alegerile din noiembrie.
Ar fi un fel de căsnicie de probă, o bună ocazie pentru a vedea cum vor pune în practică, Victor Ponta şi Crin Antonescu, toate promisiunile pe care le fac de ani întregi – majorarea salariilor bugetarilor, returnarea retroactivă, către pensionari, a banilor luaţi pentru asigurările de sănătate şi, eventual, şi reducerea CAS. În paralel cu menţinerea acordului cu FMI!
Dincolo de problemele economice, Ponta ar trebui să se prezinte în faţa parlamentului cu un program de guvernare şi, mai important, cu o echipă de miniştri – unul din marile mistere care învăluie intenţiile USL. Ceea ce ştim este că Partidul Conservator a domnului Voiculescu va primi un minister economic – probabil Agricultura – condus de Daniel Constantin, care va avea rang de vice-premier. Este suficient să vă uitaţi pe declaraţia de interese a domnului Dan Voiculescu – unde sunt menţionate mai multe contracte cu statul, în sectorul agricol – ca să înţelegeţi mai bine această numire.
Pe de altă parte, dificultăţile cu care s-ar putea confrunta un viitor guvern Ponta nu înseamnă că PDL poate să stea liniştit în opoziţie şi să aştepte ca, în doar şapte luni, electoratul să-şi schimbe radical opinia despre USL. Răsturnarea executivului Ungureanu va avea un impact negativ şi va afecta afecta scorul PDL la locale. Dar cea mai mare problemă va fi dacă USL modifică legislaţia şi introduce un sistem de vot uninominal într-un singur tur – un sistem pe care Traian Băsescu l-a susţinut cu atât de multă ardoare. În condiţiile de acum, şi PDL, şi UDMR, ar putea fi, la limită, în situaţia de a nu mai intra în parlament dacă oamenii lor vor fi obligaţi să obţină primul loc în colegiul în care vor candida, iar pragul de 5% va fi păstrat.
În sfârşit, Victor Ponta nu ar trebui să uite declaraţia lui Mihai Răzvan Ungureanu: "Nu mi-am spus ultimul cuvânt". Va fi o comparaţie interesantă, între guvernul de două luni a lui Ungureanu şi cel de şapte luni a lui Ponta.