Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi că se "gândeşte profund" în ceea ce priveşte graţierea lui George Becali, arătând că nu este vorba de o decizie uşoară şi că va analiza sesizarea acestuia cu privire la modul de funcţionare a Administraţiei Penitenciarelor.
"Gândesc profund. Este un om într-o situaţie dificilă, iar eu sunt într-o situaţie şi mai dificilă, pentru că nu discutăm despre o femeie cu patru copii acasă, de o bătrână de 80 de ani care a mutat gardul. Vă rog să mă înţelegeţi că nu este o decizie uşoară", a spus Băsescu, la Palatul Cotroceni, întrebat dacă s-a mai gândit la cererea de graţiere a lui George Becali.
Întrebat dacă este posibil ca această graţiere să aibă loc până de Paşte, în contextul în care Becali s-a arătat încrezător în acest sens, Băsescu a răspuns: "Toţi credem în câte ceva".
În ceea ce priveşte cadoul pe care mama lui George Becali i l-a trimis, şi anume o icoană, Băsescu a spus că îl va primi cu siguranţă.
Preşedintele a adăugat că va analiza şi sesizarea lui George Becali referitoare la modul de funcţionare a Administraţiei Penitenciarelor.
"Va trebui să am o discuţie în perioada următoare, pentru că are dreptul să facă o astfel sesizare, dânsul înţeleg că reclamă modul de funcţionarea a Administraţiei Penitenciarelor şi am obligaţia să văd de ce această administraţie nu funcţionează. Vă asigur că foarte curând voi avea un răspuns şi îl voi face public", a precizat Traian Băsescu.