Plecarea la cele veșnice - nu trecerea în neființă cum scriu toți semidocții – a patriotului basarabean Ion Ungureanu mi-a umplut sufletul de amărăciune.
Deși ar fi meritat o evocare consistentă, știrea a fost trecută la diverse, printre curiozități... Ciudat instinct național mai avem! De Basarabia ne aducem aminte doar la sărbători, după care intervine criminala nepăsare! Meschinăria și egoismul nostru cumplit. Ce ne pasă de Basarabia și Bucovina? Și așa suntem săraci, ce ne mai trebuiesc alții la masă? De parcă dacă ai mai mulți copii, iar unul din el este mai beteag, mai plăpând și neajutorat, tu, ca părinte, nu i-ai întinde un bol de mâncare. Sună a eugenie, a ameliorarea rasei omenești. Mai aud și alte soluții, la fel de sinistre: vrem Basarabia, dar fără basarabeni! Din acest punct de vedere, îl voi cita pe Mareșalul Ion Antonescu: „Prefer să mor în mocirlă într-o Românie Mare, decât să mor în paradisul unei Românii mici”. România a avut două mari proiecte de țară: integrarea în UE și NATO. Ne-a spus-o și George Friedman, fondatorul şi preşedintele Stratfor, la București, dar se pare că n-am înțeles-o. Aderarea la UE nu ne rezolvă problemele economice, după cum nici integrarea în NATO nu ne rezolvă problema securității naționale. Sunt lucruri care țin de noi. Geopolitica și tratatele nu pot înlocui munca, efortul unei națiuni! De ceva vreme la Cotroceni se pritocește un nou proiect de țară. Fiecare generație a avut una. Pașoptiștii au creat un stat, țăraniisoldați au creat România Mare, interbelicii au dorit o revoluție spirituală, părinții noștri au cutezat spre libertate și democrație. Noi ce vrem? În România se protestează pentru orice, de la dreptul pisicilor gravide de a face avort, până la votul delfinilor. Mai puțin când e vorba de Neam și drepturile sale. Când câțiva copii vorbesc în stradă de Basarabia, sunt considerați trompeta Kremlinului. Cînd băieții Unchiului Sam au lansat teoria că acum nu-i momentul cu Basarabia, că administrația americană ne vrea deocamdată pe Prut, clasa politică a luat poziție de drepți. Iar ambasadorul SUA de la Chișinău vorbea despre noi precum Radio Moscova. Nu o fi momentul, dar asta nu înseamnă că noi nu ne putem pregăti, că putem da uitării o parte din glia străbună! Nimeni nu ne poate interzice asta.
O singură persoană, precum un bătrân unionist, vorbește public despre Basarabia: Traian Băsescu. La început l-au acuzat că-i lozincă electorală, neînțelegându-i patriotismul și viziunea. Apoi, din sluga licuriciului l-au făcut kaghebist, provocator al Moscovei. Acum când argatul Federației Ruse, Igor Dodon, îi retrage cetățenia, nimeni nu mai zice nimic! E strict problema lui personală! Să se descurce! Cu certitudine, destinul politic al lui Traian Băsescu este legat și de Basarabia. Și trebui respectat numai pentru faptul că le-a scuipat tuturor occidentalilor adevărul în față despre Basarabia! Că nu a fost călduț cu drama românilor care trăiesc despărțiți, pentru că așa au vrut Hitler și Stalin, iar mai apoi marile puteri democratice! Știu, sunt patetic, iar pe mulți basarabeni nu-i interesează. Precum în povestea regretatului Bartolomeu Anania, rememorată de Mitropolitul Andrei Andreicuț, Ileana Cosânzeana a noastră s-a îndrăgostit de Zmeu! Despre greșelile nostre față de Basarabia poate voi avea timp altădată. Important este să nu uităm nicicând că Basarabia e România!