Luna acesta, mai exact pe 16, va avea loc congresul PMP. Un partid mic, dar fâșneț, catalogat pe bună dreptate drept partidul lui Băsescu. Nu cred că presa va fi interesată de acest subiect prea mult, decât dacă se lasă cu scandal. Se anunță un pic de tam-tam pentru că sunt vreo 2-3 nemulțumiți.
Dar nu despre chestiunile interne vreau să vorbesc, pentru că nu mă interesează și nici n-ar fi treaba mea să bag bățul prin gard. Vreau să scriu, să fac o mărturisire! Despre un politician ofensator, jignitor de tânăr: Eugen Tomac. Mai ales că a fost învinuit, aiurea-n tramvai, de toate relele din lume. Dar ceea ce a durut cel mai mult a fost acuzația neverosimilă de trădare!
Îl cunosc pe Eugen Tomac din anul de grație 2003. Era redactor la „Magazin Istoric” și președintele Ligii Tinerilor Români de Pretutindeni. M-am trezit cu el în redacția „Evenimentului Zilei”. Mi-a mărturisit că îi place naționalismul meu, ce scriu despre Basarabia și m-a invitat la Eforie Sud. Să conferențiez unor elevi basarabeni, pe care cu chiu cu vai - din lipsă de fonduri - îi aducea anual în România, în vacanță. M-a impresionat și m-am dus. Pe banii mei, să fim bine înțeleși! Voluntariat, că așa sunt eu bleg când vine vorba de România!
Puii de basarabeni m-au emoționat până la lacrimi, deși i-am cam zăpăcit de cap. Bine că m-au oprit la timp că le vorbeam și noaptea. Rețin că fata lui Veaceslav Ceremuș, o adolescentă rumenă și dulce la vorbă m-a întrebat sfioasă la sfârșitul prelegerii mele de peste 4 ore. „Bine, domnule Bichir. Am înțeles cu rușii, am priceput și cu americanii. Dar dacă nu sunteți pro-rus, nici pro-american, ce sunteți?” Sunt pro-român!
Pe vremea aceea Eugen Tomac nici nu-l cunoscuse pe Traian Băsescu, dar dacă tot veni vorba, hai să merg cu mărtuirisirea până la capăt și să vă povestesc cum l-a cunoscut pe președintele Băsescu. În 2003, Traian Băsescu era primarul Capitalei, iar Eugen Tomac alerga cu basca-n mână să facă rost de fonduri să organizeze o manifestație, evident națională, la Chișinău. Toate oficialitățile i-au trântit ușa în nas, că deh’, pe cine interesează Basarabia și Bucovina? Plânsul patriotic și emoțiile sunt bune doar la televizor. Traian Băsescu a fost singurul care l-a ajutat, i-a dat ceva. Câteva mii de steaguri tricolore rămase de la nu știu ce sărbătoare în care se implicase și el ca edil al Bucureștiului. Hai, că știți steagurile arborate pe toate străzile... Tot a fost ceva. Ajuns președinte, Traian Băsescu a întrebat: „Unde-i puștiul ăla din Basarabia, că mi-a plăcut mult de el...”. Așa a început totul… A ajuns consilier la Cotroceni!
Da, și o spun cu o sinceritate maximă cred în destinul politic al lui Eugen Tomac, deși are doar 36 de ani! Știu – o să îmi spună mulți că e bleg, că nu trece sticla! Așa sunt basarabenii, mai domoli, iar bunul simț încă nu se cere în politica românească! Uite, am și o fantezie! N-ar fi frumos că tot vorbim de Centenar, de România Mare, de Basarabia și Bucovina, ca un basarabean să ajungă cândva președintele României? Vă dați seama ce simbolistică uluitoare? Ce ar spune frații noștri? Uite mă ca unul deal nostru a ajuns la Cotroceni!
Și chiar dacă nu va ajunge la Cotroceni, Eugen Tomac va rămâne în istoria României ca unul dintre cei mai mari unioniști pe care i-a avut România după 1989. Și pentru asta îți mulțumesc mult, Eugen!