Cred că dacă Dan Barna sau co-partenerul Dacian Cioloș ar fi apelat la simpatizanții corporatiști cu care se laudă, aceștia ar fi găsit un mesaj de campanie mai bun decât au făcut-o liderii USR-PLUS sau piariștii angajați de partid.
Dacă ideea sloganului tipărit acum pe marile afișe, concurente cu ale lui Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă, îi aparține lui Dan Barna, e bine de știut că mesajul e de împrumut.
De fapt, sloganul ”Fericiți în România” nu s-a aprins ca o lumină, nici de fulger, nici de neon, în mintea liderului USR sau a altora din jur. El a fost străfulgerarea unor profesioniști ai campaniilor electorale americane. Aceștia au îmbrățișat conceptul de fericire și au folosit în campania prezidențială a lui George Bush-senior celebrul cântec ”Don’t worry, be happy”, lansat în 1988 de Bobby McFerrin. Melodia și mesajul au fost atât de bune, încât au fost folosite și de junior, atunci când George W. Bush a devenit președinte. E drept, însă, că americanii, dezamăgiți de promisiunile de fericire, l-au taxat pe fiu într-un ritm alert, prin tot felul de parodii.
Crede Dan Barna că îi va fi mai ușor cu tava lui cu fericire ”Made in Roumania”? Nu prea cred, dacă e să-mi aduc aminte de niște texte ale unor psihologi care, în marea lor majoritate, susțin că în mentalul colectiv fericirea este ceva ce ține de sentimente, de poezie, de momente de relaxare. Se spune că fericirea este un fel de balsam pentru suflet, că poate fi chiar o acțiune prin care faci bine celui de lângă tine sau semenilor. La aspectele astea se referă Barna când le spune românilor că, dacă îl aleg președinte de țară, vor fi fericiți? Ce o fi înțeles din ”Don’t worry, be happy” a lui Bush și ce va implementa în România ca să ne străbată fiorul fericirii?
L-am auzit, duminică seara, la mitingul de 300 de oameni de la Timișoara vorbind despre conceptul lui de fericire. A aruncat o privire în trecut și ne-a spus că, de 30 de ani, conducătorii ne-au clădit o țară din care 5 milioane de români au plecat să-și caute fericirea în alte părți. De aceea el și alianța USR-PLUS vor o Românie fericită, cu oameni fericiți ”care să-și câștige bunăstarea”.
Hîmm, cam ambiguă declarația! Așa că am căutat alta, mai elaborată, ca să înțelegem cum ne va transforma în fericiți candidatul USR. Am găsit pe net un text mai amplu, în care ni se explică în amănunt conceptul, despre care chiar inițiatorul spune că românilor ”li se pare absurd”. Redau câteva idei ce se vor lămuritoare, după ce suntem mustrați că ”visăm mic și cerem minimul necesar de la conducătorii noștri”. Ceea ce înseamnă că Dan Barna e dispus să ne dea mult!
„Fericirea este cel mai mare lucru pe care ți-l poți dori. Ori noi, încet-încet, ne-am obișnuit - sau am fost obișnuiți - să vrem puțin. Să visăm mic. Să cerem minimul necesar. Să avem dorințe și ambiții mici. (…) Dar atunci când vrei puțin, de obicei obții și mai puțin. Am cerut puțin de la conducătorii noștri. Și ne-au dat statul ăsta, așa cum e el astăzi, defect și disfuncțional. De zeci de ani ne mulțumim să le cerem să nu mai fure. Ce am obținut? „Hai, că n-au furat chiar tot-tot. Ne-au lăsat și nouă de-un mic și-o bere!”. Dacă vrem să redevenim o țară cu un viitor care merită trăit, o țară respectată și prosperă trebuie să reînvățăm să avem ambiții mari. Să ne stabilim obiective maxime. Să visăm frumos și îndrăzneț. Să vrem foarte mult – și de la noi înșine, și de la cei din jurul nostru, și de la conducătorii României. Știu că putem fi fericiți și în România. Acesta e obiectivul meu. E mare, e enorm. Dar așa și trebuie să fie. Și te voi convinge și pe tine ca e posibil. Iar apoi, împreună, vom reîncepe cu toții să sperăm, să visăm și să muncim pe brânci ca să ne găsim fiecare fericirea lui”, își susține proiectul Dan Barna.
După cum se vede, tot nouă ni se cere să facem ceva ca să nesimțim în al nouălea cer de fericire! Să avem ambiții, să ne stabilim obiective maxime, să visăm îndrăzneț, să vrem foarte mult de la conducătorii țării, să sperăm și să muncim pe brânci. Ei bine, după toate astea vom fi fericiți cu adevărat, ”fiecare cu fericirea lui”. Poate fi ceva mai clar în ”obiectivul” lui Barna? Poate doar conceptul despre fericire a lui J.J.Rousseau să aibă o traducere și mai limpede despre mesajul lui Barna la care trebuie să ne raportăm când facem alegerea. Rousseau scria că „izvorul adevăratei fericiri se află în noi și că nu este în puterea împrejurărilor să-l facă nefericit pe cine știe să vrea să fie fericit”.
Revenind, totuși, pe terenul lui Barna, să presupunem că sufletul nostru tânjește după desăvârșirea unei societăți perfecte, care ne va aduce fericirea. Dacă îi dăm votul pentru președinte, Dan Barna, cu guvern și parlament, va trebui să rezolve următoarele, ca să fim fericiți: să avem salarii și pensii decente, să se construiască autostrăzi, spitale, anchetele și procesele să dureze maximum doi ani, să dispară cozile din instituțiile publice, informatizarea serviciilor să devină realitate, să dispară șpăgile, demnitarii să nu mai afișeze atâta opulență, produsele românești să își găsească piață de desfacere, să se creeze locuri de muncă, economia să duduie, transporturile să redevină transporturi, educația și cultura să nu mai fie experimente ale politicienilor etc, etc, etc...
Te prinzi la un asemenea proiect, domnule Barna? Ne-ai face ”happy” și am uita că ai plagiat ideea de campanie prezidențială a lui Bush. Dacă nu, rămânem la constatarea filosofică, precum că fiecare dintre noi își poate găsi fericirea unde vrea.