Bandă de infractori minori, capturată la Tulcea. Detaliile care șochează

Patru minori, cu vârste cuprinse între 14 și 15 ani, au fost arestați preventiv de magistrații din Tulcea, polițiștii probând în sarcina suspecților cel puțin 30 de fapte de furt și tâlhărie. Banda de infractori minori a fost destructurată în urma unei ample acțiuni de căutare și urmărire care s-a desfășurat în ultimele 24 de ore.

Echipe ale poliţiei Tulcea, formate din lucrători de la ordine publică şi investigaţii criminale, au scotocit orașu, ieri, până la miezul nopții, pentru a găsi o bandă de infractori minori. Potrivit tulceanoastra.ro, suspecții, cu vârste între 14 şi 15 ani, provin din familii dezorganizate, ai căror părinţi sunt în evidenţă poliţiei şi a penitenciarelor cu diverse fapte, de la furturi şi spargeri până tâlhărie şi ultraj.

 

Minorii erau în vizorul poliţiştilor de mai multe luni, aceştia având la activ cel puțin 20 de spargeri şi 10 tâlharii. Erau specializaţi în furturile din magazine, dar şi în furturile din locuinţe prin escaladarea ferestrelor lăsate deschise sau semideschise. În ceea ce priveşte tâlhăriile, acţionau preponderent seară sau noaptea şi îşi alegeau victimele din rândul persoanelor aflate în stare de ebrietate. Îşi loveau victimele cu pumnii sau cu obiecte dure, după care îi deposedau de bunuri şi bani.

 

La această oră se vorbeşte despre un prejudiciu de peste 10.000 de euro însă anchetatorii dau de înțeles că pagubele sunt mult mai mari. Cei patru minori  fost reţinuţi, ieri, pentru 24 de ore. Ei au fost deferiți, astăzi, magistraților Judecătorie Tulcea, care au decis arestarea preventivă pe 30 de zile. Ancheta nu s-a terminat, dosarul va fi extins, existând și alte reclamații din partea locuitorilor din Tulcea. (foto tulceanoastra.ro)