Avertizări de vreme severă pentru perioada 29-30 august

Furtună. Sursa foto: Tobias Hämmer/ Pixabay

Două avertizări de vreme severă, care vizează o serie de regiuni din țară, incluzând Dobrogea, Moldova de Sud, sudul Transilvaniei și zonele montane, au fost emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), pentru teritoriul României.

Avertizările indică fenomene meteorologice intense, ce pot crea disconfort și posibile pagube materiale, și sunt valabile în perioada 29 august – 30 august.

Cod Galben de vijelii si posibilă grindină de la ora 0:00 la ora 23:00

Codul Galben intră în vigoare joi, 29 august, la ora 0:00 și ține până la ora 23:00.

Regiunile afectate sunt Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei, sudul Transilvaniei, nordul și estul Munteniei, nord-estul Olteniei, precum și local în Carpații Orientali și Meridionali.

 

Specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) prognozează averse, descărcări electrice și intensificări temporare ale vântului, cu viteze care pot atinge 50-60 km/h. De asemenea, sunt posibile vijelii și, izolat, căderi de grindină.

În unele zone, cantitățile de apă vor fi semnificative, cu valori cuprinse între 15 și 25 l/mp, iar izolat, acestea pot depăși 30-40 l/mp.

Zona litoralului se va confrunta cu Cod Portocaliu de vreme rea

Pentru zona litorală a județului Constanța, meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie au emis un Cod Portocaliu, desfășurat în perioada joi, 29 august, ora 23:00, până vineri, 30 august, ora 10:00.

 

 

 

Sunt așteptate averse torențiale însoțite de descărcări electrice, iar cantitățile de apă acumulate pot ajunge până la 25-40 l/mp, cu posibilitatea chiar de a depăși 50-60 litri pe metrul pătrat în anumite locații, în acest interval de timp.

Cod galben de averse în zona continentală a județului Constanța și județul Tulcea

În același interval de timp, Administrația Națională de Meteorologie (ANM), a emis pentru restul județului Constanța, alături de județul Tulcea, o avertizare de vreme severă Cod Galben.

În aceste zone, se vor înregistra de asemenea averse și descărcări electrice, cu cantități de apă estimate între 15 și 25 l/mp, iar pe alocuri pot depăși 30-40 l/mp.