Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi o nouă avertizare meteorologică, valabilă din această noapte, de la ora 2.00, și până marți, la ora 16.00.
UPDATE 5. Potrivit avertizării meteo, instabilitatea atmosferică va fi accentuată și vor avea loc averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, izolat, grindină. CODUL GALBEN vizează Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei, sud-estul Transilvaniei și zona Carpaților Orientali. Cantitățile de precipitații vor depăși pe arii relativ extinse 20 - 25 l/mp și, izolat, 40 - 50 l/mp. În celelalte regiuni ale țării, fenomenele menționate se vor semnala pe arii restrânse și vor avea o mai mică intensitate.
HARTA ZONELOR VIZATE DE CODUL GALBEN VALABIL PÂNĂ MARȚI
Atenționarea a intrat în vigoare sâmbătă, la ora 12.00, și este valabilă până duminică, la ora 15.00.
Potrivit hidrologilor, vor fi scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie şi se pot înregistra creşteri de debite şi niveluri cu depăşiri ale cotelor de atenţie, în bazinele hidrografice ale râurilor Timiş, Bârzava, Caraş, Nera, Cerna, Joi şi Olt. UPDATE 1: Sâmbătă și duminică, instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată mai ales în zonele deluroase şi montane, precum şi în sud-vestul, sudul şi centrul ţării. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 15-20 l/mp şi izolat 25 l/mp.