Prestigiosul ziar francez Le Figaro publică pe site-ul său o analiză extrem de interesantă a politicii externe a președintelui turc Recep Erdogan. Articolul semnat de jurnalistul și filosoful tunisian Mezri Haddad (doctor în filosofie politică al Universității Sorbonne) e practic un avertisment cu privire la pericolul pe care noul sultan al turcilor îl reprezintă pentru pacea lumii și siguranța Europei.
În opinia lui Mezri Haddad, Erdogan nu vrea altceva decât să facă din Turcia liderul unei tabere antioccidentale pe modelul ciocnirii civilizațiilor de care vorbea Huntington. Cât privește criza imigranților de la granițele Greciei, filosoful Mezri Haddad scrie :”Mesajul de la satrapul de la Istanbul este perfect clar: Fie europenii îmi plătesc un tribut mai mare pentru a-mi păzi granițele, sprijinindu-mă militar în războiul meu împotriva Damascului (alături de mercenarii mei islamo-teroriști), fie torn peste ei miile de ostatici sirieni care visează la El Dorado-ul european”.
De altfel, din perspectiva lui Haddad, Erdogan luptă în Siria ca să apere „unul dintre ultimele bastioane ale teroriștilor pe care regimul Erdogan îi susține încă de la începutul așa-numitei primăveri arabe”. E un joc abil, lasă să se înțeleagă filosoful tunisian, care spune că Erdogan vrea să se poziționeze ca protectorul „fraților musulmani” din tot Orientul Mijlociu. Cât privește motivele umanitare și de secutitate pe care Turcia le invocă, filosoful tunisian spune că”înșelăciunea lui Erdogan e zadarnică pentru că el însuși este cel care îi împiedică pe refugiații sirieni să se întoarcă în satele și orașele lor și îi păstrează ca monedă de schimb și pârghie pentru a presa Europei”.
„Înainte de a-și duce amenințările la îndeplinire, Erdogan a fost suficient de amabil să-și justifice planurile de a ocupa teritoriile siriene, făcându-i pe europeni să creadă că, în loc să fie invadați de mii de refugiați sirieni, ar fi mai bine pentru ei să încredințeze Turciei neo-otomane misiunea de a-i ține pe acești refugiați la Idlib și Alepp”.
Acum, însă, spune filosoful, „liderii europeni nu mai pot fi păcăliți. Chiar dacă a fost nevoie de mult timp până când au înțeles acest lucru, ei știu acum că regimul turc are strânse legături cu marile organizații teroriste care au rămas în Irak și Siria și ale căror ramificații se găsesc și în Europa”.
„Deschiderea frontierelor turco-grecești este o manevră mult mai puțin periculoasă decât obiectivul abia ascuns al lui Erdogan: acela de a angaja Europa într-un conflict armat direct cu axa ruso-siriană. Pentru că, în cele din urmă, acesta este designul tactic și strategic al lui Erdogan”.
„Folosind duplicitatea atât de dragă Frăției Musulmane, din care de altfel face parte, Erdogan este într- o contradicție. Pe de o parte, cumpără (de la ruși n.r) rachete care constituie o amenințare potențială.pentru țările Uniunii Europene din NATO, iar, pe de altă parte, adresează țărilor europene ordinul de a-l sprijini împotriva Siriei și aliatului rus , în numele alianței transatlantice (...). Problema este că Turcia nu este un stat atacat, ci un stat agresor, atât față de Siria - unde încearcă să își păstreze armata neregulată formată din Daesh, Al-Nusra și Al- Qaeda -, cât și față de Grecia, asupra căreia tocmai a aruncat bomba imigranților, lucru care poate fi luat ca o declarație de război”.
Provocările lui Erdogan împotriva grecilor nu sunt vreo noutate, de altfel. În octombrie 2016, în discursul său din Rize, Erdogan a făcut aluzie la „frontierele inimii” și la teritoriile „turcețti din punct de vedere istoric”, în special cu privire la Salonic. În mai 2018, a amenințat public Atena cu o invazie iminentă a insulelor din Marea Egee, pe care Ankara le reclamă acum mai mult ca niciodată din cauza depozitelor de gaz descoperite acolo.
Dincolo de motivațiile punctuale și imediate ale lui Erdogan, în spatele turor acestor acțiuni se află un formidabil proiect pan-islamist și neo-otoman, susține Haddad, care îl acuză pe Erdogan că „amenință Cipru cu invazia, galvanizează diaspora turcă împotriva țărilor europene în care aceasta locuiește, își extinde influența ideologică asupra Balcanilor și, în cele din urmă, deplasează mii jihadiștii în Libia”.
„Prin răscoala împotriva Europei care i-a refuzat calitatea de membru, Erdogan se poziționează ca lider al unei alternative antioccidentale, cea a Orientului împotriva Occidentului, a islamului împotriva creștinismului, a colonizaților împotriva colonizatorilor. (...) Joacă astfel cartea geopolitică a atavismelor și a antagonismelor culturale, a ciocnirea civilizațiilor atât de corect dezvăluite de Huntington din 1993”.