Avertisment pentru PNL: „Vom muri politic în liniște!” Rareș Bogdan, împotriva dezincriminării a abuzului în serviciu

Sursa foto: arhiva EVZ

Europarlamentarul Rareș Bogdan a comentat inițiativa legislativă a colegilor săi din PNL care au propus dezincriminarea abuzului în serviciu pentru sume mai mici de 50.000 de euro – 250.000 de lei. Prim-vicepreședintele PNL se delimitează de măsura propusă de colegii săi și atrage atenția că nici propunerea Ministerului Justiției, de a reduce pragul de dezincriminare la 9.000 de lei, este la fel de nepotrivită, dat fiind că abuzul este același, indiferent de prag.

Rareș Bogdan a reacționat după ce presa a semnalat că propunerea PNL de dezincriminare a infracțiunii de abuz în serviciu pentru sumele mai mici de 250.000 de lei este mai rea decât celebra Ordonanță 13, inițiată de Guvernul PSD, prin Florin Iordache, în 2017. Prim-vicepreședintele PNL se delimitează de această măsură. Mai mult, în opinia sa, nici reducerea pragului la 9.000 de lei propusă de Ministerul Justiției și susținută de liderii coaliției de guvernare nu este o soluție deoarece abuzul în serviciu este o infracțiune, indiferent de pragul valoric

„Ieri a fost cea mai rușinoasă zi de când am intrat în nenorocita asta de politică, în urmă cu 4 ani. Nu credeam că voi trăi să văd cum OUG 13 este reinventată cu concursul propriului meu partid, PNL. O mizerie fără seamăn! Culmea e că principalii promotori și inițiatori din cadrul Coaliției de Guvernare stau pitiți și tac ticălos. Unii au inițiat și au insistat pe inițiere, alții au tăcut maiestuos și de neînțeles, doar ca sa fie linișteee!!!!! Să o ia naiba de liniște!”, a transmis Rareș Bogdan.

El și-a avertizat colegii că, promovând astfel de măsuri, vor muri – politic vorbind – „în liniște”, fără ca cineva să-i mai pomenească. Totodată, atrage atenția că după ce reprezentanții societății civile și ai presei au reacționat, oficialii de la Bruxelles au devenit mai atenți la ce se întâmplă în România.

„Vom muri politic în liniște, dacă continuăm așa! Unii au scris, iar soldățeii de teracotă au executat. Răul a fost făcut. La Bruxelles s-au aprins beculețele roșii, din nou. Societatea Civilă și Presa au reacționat nervos și corect, înspăimântați pe bună dreptate. Un partid, plus un plecat din acel partid au fost readuși pe teren pe o temă preferată, singura în care sunt antrenați să combată. Toate acestea cu un popor destul de mimetic, care privește de câteva zile bune la ce se întâmplă în Israel și în Franța. Moment perfect!”, a mai spus Rareș Bogdan în mesajul său.

Rareș Bogdan nu este de acord cu pragul propus de Coaliție

Europarlamentarul PNL recomandă celor care au inițiat proiectul legislativ să iasă în față și să-și ceară scuze ori să-și explice demersul din Parlament. În opinia lui Rareș Bogdan, nici reducerea pragului valoric la 9.000 de lei nu reprezintă o soluție. Inițiativa a fost prezentată de ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, și susținută atât de premierul Nicolae Ciucă, cât și de președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu (PSD).

„Astept în continuare să scoată capul de la cutie adevărații promotori si inițiatori, să își ceară scuze sau pur și simplu să își explice demersul. Și încă ceva: pentru un om de rând, simplu, cu resurse modeste de existență, pragul de 9.000 lei este mare! Foarte mare. Nesimțit de mare. Adică abuzul care produce o pagubă de 8.999 lei nu mai este abuz?”, se întreabă retoric Rareș Bogdan.

El își finalizează discursul acuzând Curtea Constituțională de ticăloșie. Aceasta pentru că a anulat demersurile de reducere a pensiilor speciale, în trecut, iar mai apoi pentru că a introdus obligativitatea unui prag la „hoție”.

„Faptul ca CCR se dovedeste încă o dată ticăloasă nu mai este o surpriza pentru nimeni. De două ori a anulat demersul tăierii pensiilor speciale în 2020, cu largul concurs al Avocatului Poporului, apoi a introdus obligativitatea unui prag la HOȚIE, un prag ce urmează a fi stabilit în Parlament. Tare! Excepțional. Ca la noi, la nimenea”, a scris Rareș Bogdan pe Facebook.