Averile candidaților la președinția României sunt acum la dispoziția publicului. Studiind documentelor publicate de Biroul Electoral Central, Gazeta de Cluj a făcut o analiză a acestora.
Candidaturile lui Klaus Iohannis, Dan Barna, Mircea Diaconu, Kelemen Hunor, Viorica Dăncilă, Alexandru Cumpănașu, Ramona Bruynseels și Theodor Paleologu au fost validate de BEC.
După cum EvZ a anunțat candidaturile lui Miron Cozma şi Viorel Cataramă au fost respinse, dar în ultimul caz s-a pronunțat Curtea Constituțională. Alți patru au ieșit din cursă, fără să se înscrie. Florentin Pandele s-a retras, iar Liviu Pleşoianu, Claudiu Crăciun şi Andrei Valentin Stoican nu au strâns suficiente semnături.
Ce averi au cei nouă candidați
"Veniturile salariale ale președintelui Klaus Iohannis au înregistrat o scădere anul trecut, șeful statului încasând 165.100 de lei, fațî de 169.646 de lei în 2017 și 196.155 de lei în 2016. În schimb, Carmen Iohannis a încasat mai mulți bani din salarii, soția președintelui castigand in total 33.276 de lei ca profesor la Colegiul „Gheorghe Lazar” din Sibiu, fata de 25.075 de lei in 2017 si 28.122 de lei, cat a obtinut in 2016, scrie Gazeta de Cluj.
Insa veniturile familiei obtinute din chirii au crescut. Daca in declaratia de avere precedenta seful statului a scris ca incaseaza 29.529 lei, in aceasta apar venituri de 35.829 de lei. In 2016, el mentiona venituri din chirii de 19.017 lei. Presedintele mai detine un cont in valoare de 210.000 de lei, inregistrandu-se o crestere fata de 2017, cand avea suma de 170.000 de lei. In 2016, el avea in cont 221.000 de lei. Seful statului detine impreuna cu sotia sa doua apartamente si trei case de locuit in Sibiu.
Dan Barna stă bine cu cash-ul
Potrivit declaraţiei de avere pe care Dan Barna a depus-o în iunie 2019, liderul USR deţine un teren de 1.252 mp în comunca Răşinari, din Sibiu, precum şi trei apartamente – unul în Bucureşti, de 97 mp, şi două în Sibiu, de 32,6 mp, respectiv 77 mp. Dan Barna nu deţine maşini şi nici bijuterii sau obiecte de artă a căror valoare însumată să depăşească suma de 5.000 de euro.
În ceea ce priveşte activele financiare, Dan Barna are trei conturi deschise la ING (unul în lei, cu un sold de 47.539 lei la data depunerii declaraţiei, unul în euro cu soldul de 20.074 euro şi unul în dolari cu soldul de 152.59 la aceeaşi dată) şi trei depozite la aceeaşi bancă (toate în lei, cu valorile de 13.82, 0.01 respectiv 356.094 la data depunerii declaraţiei).
Barna deţine un card de credit la ING cu soldul (iunie 2019) de 37.000 lei. Preşedintele USR mai are plasamente la International Romanian Bond (214.235 lei), Global Equity Opportunities (50.338 euro), International Romanian Equity (321.391 lei), Patrimonial Balance (1.315 euro), International ING Moderat (313.744 lei), precum şi un pachet de acţiuni de 4,09% la compania Risky Business SRL, în valoare de 44.938 lei la data depunerii declaraţiei. Barna a acordat un împrumut de 25.000 de lei Filialei USR Sibiu.
Diaconu a câștigat mult de la Parlamentul European
Actorul Mircea Diaconu, care candidează la președinție sprijinit de partidele lui Călin Popescu Tăriceanu și Victor Ponta a încasat anul trecut peste 200.000 de euro de la Parlamentul European și are în conturi aproape 120.000 de euro, arată declarația de avere depusă la BEC.
Familia Diaconu are 5 terenuri intravilane de aproape 4.200 metri pătrați cumpărate sau moștenite, două case, o casă de vacanță, un apartament și un ”grajd personal” de 50 mp. De asemenea, are trei mașini – Citroen Mehari fabricat în 1971, un Aro 10 din 1996 și un Smart produs în 2001. El are în conturi aproape 120.000 de euro. Diaconu are două pensii, una de vârstă și una de merit, care i-au adus anul trecut, în total, aproape 90.000 de lei.
Pe de altă parte, ca europarlamentar, a încasat, în 2018, peste 81.000 de euro indemnizație, deconturi de 70.000 de euro și peste 51.000 de euro pentru cabinetul de deputat european. Soția acestuia a trecut în declarație o sumă de peste 48.000 de lei încasați ca regizor artistic la Nottara și o pensie de 5.310 lei.
Hunor are terenuri agricole
Candidatul UDMR pentru alegerile prezidenţiale, Kelement Hunor, deţine zece terenuri agricole şi intravilane, tablouri de 6.000 de euro şi câteva conturi bancare cu sume modeste, potrivit declaraţiei sale de avere depuse la BEC. Astfel Hunor deţine zece terenuri cele mai mari fiind trei, respectiv unul de 4.000 de metri pătraţi, unul de 1500 mp şi altul de 1400 mp.
Acesta mai deţine o maşină Ford Fiesta din anul 2004 şi tablouri ale unor artişti contemporani, valorificate la suma de 6.000 de euro. Picturile au fost cumpărate în perioada 2006-2010. La capitolul bani Hunor precizează cinci conturi suma totală din acestea fiind de aproximativ 200.000 de lei. Totodată Hunor are o datorie de 152.000 de lei la Banca Transilvania scadenţa fiind în 2022.
Dăncilă are multe case
În ultima declarație de avere pe care a publicat-o Viorica Dăncilă, aceasta a precizat că are un teren intravilan de 544 de metri pătrați în Brașov, un teren intravilan de 1.200 de metri pătrați în comuna Giurgița din județul Dolj, dar și un teren agricol, de 2 hectare, în aceeași comună.
Familia Dăncilă are o casă de vacanță de 417 metri pătrați în Brașov, la Predeal, o casă în Dolj, dar și două apartamente, în Videle și Ploiești, de 100 de mp şi 4 mp. Casa şi apartamentul din Ploieşti sunt primite moştenire. Şefa PSD are un Volkswagen Passat din 2014 și bijuterii în valoare de 5.000 de dolari. Viorica Dăncilă a economisit 100.028 lei, în 2019 şi are depozite bancare în euro şi lei.
La capitolul conturi bancare, aceasta are mai multe depozite bancare în euro şi lei, dar şi un fond de investiţii în dolari, de 17.942 dolari, un fond privat de pensii, de 40.427 lei şi un cont de economii, deschis în 2019, de 100.028 lei.
La capitolul venituri, premierul României a primit 142.519 lei, indemnizaţia de prim-ministru, dar şi 32.628 euro, de la Parlamentul European. Soţul său, care lucrează la OMV Petrom, a avut un venit de 322.949 lei, în ultimul an fiscal.
Cumpănașu câștigă din închirieri
Alexandru Cumpănaşu deţine trei terenuri intravilane în suprafaţă totală de peste 600 mp, potrivit declaraţiei de avere depusă pentru candidatura la prezidenţiale. De asemenea, împreună cu soţia au trei case de locuit şi patru apartamente, două maşini – Subaru şi Mercedes. În bănci, Cumpănaşu are 260.000 de lei şi 17.000 de euro, precum şi un împrumut acordat, în valoare de 152.000 de lei.
El are de rambrusat un împrumut de 300.000 de euro către o persoană particulară, Alexandru Ferariu, şi unul de 171.000 de lei către ING Bank. La capitolul venituri, Cumpănaşu a declarat patru salarii, totalizând 212.500 de lei.
Unul dintre ele vine de la SNSPA, în valoare de 66.000 de lei. Soţia lui a câştigat anul trecut cinci salarii, totalizând 261.000 de lei. Alexandru Cumpănaşu a primit drepturi de autor de 630.000 de lei, dintre care 580.000 de lei de la Asociaţiapentru Implementarea Democraţiei. Pe lângă asta, a mai încasat aproape 190.000 de lei din prestări servicii.
De asemenea, soţia lui Cumpănaşu a obţinut 310.000 de lei din drepturi de autor şi 24.000 de lei din prestări servicii. Alexandru Cumpănaşu a mai primit 100.000 de lei din contracte de închiriere a două firme.
Potrivit declarației de avere, Ramona Ioana Bruynseels deține, împreună cu soțul ei Dominic, un teren intravilan în Voluntari, județul Ilfov, două apartamente (în București și în Florești, județul Cluj), două case de locuit în Voluntari și două case de vacanță în Pedreguer, Alicante, Spania.Ramona Ioana Bruynseels conduce un Land Rover și se mândrește cu bijuterii și obiecte de artă în valoare de 85.000 de euro.
În privința banilor din bănci, în declarația de avere apar nu mai puțin de 34 de conturi bancare, cu sute de mii de euro, dolari, lire sterline și zeci de milioane de ranzi sud-africani, e drept cele mai multe pe numele soțului Dominic, care a condus, în calitate de CEO, Standard Bank London, Standard Bank South Africa și Piraeus Bank.
Potrivit declarației de avere completată de Theodor Paleologu, acesta deține două terenuri agricole în comunele gălățene Matca și Corod, ambele fiind obținute prin moștenire. Primul este în suprafață de 35 de ha și a fost dobândit în 2005 iar al doilea are o suprafață de 10 hectare și a fost obținut un an mai târziu.
Terenul din comuna Matca este dat în arendă și îi aduce Theodor Paleologu deține și două locuințe în București. Este vorba de un apartament cu o suprafață de 130 mp pe str. Romulus, cumpărat de candidatul PMP în anul 2000 și de o casă situată pe str. Armenească, cu o suprafață de 500 de mp, moștenită în 2005.
Theodor Paleologu are și un cont de 30.000 de euro la Banca Credit Lyonnais și alte cinci la BRD, pe care se află 25, 33 euro și 1001, 762 de lei. Din salariul de deputat a obținut în 2017 suma de 62.651 lei iar din drepturi de autor 9306 lei de la editura Polirom și 80.500 de lei pentru prestațiile de la Fundația Paleologu. În sfârșit, din conferințele de la Institutul Diplomatic Român a obținut venituri de 1036 lei."