Pe 13 decembrie 2012, la două zile de la alegerile din 11 decembrie 2016, întreprinzînd o primă analiză a rezultatelor definitive ale scrutinului, subliniam, pe baza incredibilului succes al PSD (cea mai mare victorie realizată de un partid în postdecembrism), că vom asista în anii următori la cea mai dezechilibrată scenă politică din 1990 încoace.
Desigur, între timp, au fost experimentate cîteva formule de contracarare a dictaturii întruchipate într- un fel de o majoritate unică în posdecembrism, atît în Parlament, cît și în administrația locală.
A fost mai întîi încercarea lui Klaus Iohannis de a da șah PSD prin refuzul de a o accepta pe Sevil Shaideh ca premier desemnat în numele și acum unor nelămurite suspiciuni invocate de Noua Securitate întruchipată de SRI și SIE. Pînă la urmă, confruntat și cu o viclenie tipic PSD-istă, ( partid vechi, care a ieșit viu din toate examenele postdecembriste), Klaus Iohannis, dîndu-și seama și de puținătatea puterii sale din punct de vedere constituțional, a lăsato mai moale cu șicanarea Majorității. Ca să ții piept PSD ca președinte de Republică semiprezidențială, ai nevoie de talent de luptător politic. Spre deosebire de Traian Băsescu, actualul preşedinte nu ştie să se bată pentru a aduce în spatele lui opinia publică, pentru a crea o stare de spirit, pentru a emoţiona. Singurul său mijloc rămîne intervenţia DNA, mijloc de care nu se poate abuza însă la infinit, cu o Codruţa Kovesi tot mai contestată.
A venit apoi manevra cu TeFeLismul. Sistemul i-a pus la dispoziţie lui Klaus Iohannis TeFeLismul, Mişcarea de Stradă prin care decizii ale Majorităţii, cum a fost OUG 13, imposibil de contracarat cu o Opoziţie atît de slabă în Parlament, sunt contestate şi blocate. Numai că un astfel de instrument nu poate fi folosit la infinit, mai ales dacă PSD şi ALDE transferă deciziile în Parlament. În plus, ieşirea în stradă de după abrogarea OUG a lipsit TeFeLismul de principalul atu: impresia de spontaneitate, de coborîre în Piaţă sub puterea unei emoţii.
La ora actuală asistăm la o compromitere a TeFeLismului prin convocarea de adunări în Piața Victoriei împotriva oricărei decizii a PSD, adunări prin nimic deosebite în materie de influență politică de reuniunile din fața Fierăriei lui Iocan, din Moromeții, în care Cocoșilă e multiplicat pînă la o sută de inși.
Pe cristoiublog.ro din 13 decembrie 2016, trăgînd un semnal de alarmă în privinţa slăbiciunilor Opoziţiei, după ce arătam că PNL va avea nevoie de mult timp pentru a deveni un adversar redutabil al Puterii, mă ocupam de USR.
„Succesul USR s-a datorat, ca şi succesul PPDD, unei stări de spirit:
Partid nou, alcătuit din oameni cu carte, care n-au făcut politică.
Forţa unui partid seamănă cu cea a unei căsnicii.
Ea, forţa unui partid, ca şi forţa unei căsnicii, nu se verifică la nuntă, ci în anii ulteriori, de convieţuire.
USR e un partid fără structuri, fără program, fără disciplină minimă internă, fără doctrină.
De la Locale pînă acum, USR n-a dovedit nimic ca partid.
Prin Nicuşor Dan şi Clotilde Armand, USR s-a afirmat ca partidul care face Gălăgie.
Activitatea Opoziţiei în Parlament are aceleaşi reguli ca şi activitatea Puterii.
În perioada următoare USR trebuie să intre în ansamblul Opoziţiei, să participe la acţiuni comune ale Opoziţiei, să facă compromisuri.
Din datele de pînă acum, e greu de crezut că USR va fi la înălţimea acestor exigenţe.”
Suntem la finele lui martie 2017. Au trecut de la apariţia textului meu mai mult de trei luni.
Ce ne arată situaţia de acum? Că în materie de dezechilibru, pe scena politică nu s-a întîmplat nimic.
La ora actuală se încearcă, prin aceleaşi trucuri diversioniste, spargerea alianţei PSD-ALDE, mai precis a ALDE. Nu-i exclus ca o bucăţică din ALDE să se rupă şi să devină autonomă, după modelul demult eşuat al APR-ului din 2000. Viaţa a arătat că astfel de experimente puse la cale în laboratoarele sergenţilor majori din SRI şi SIE sunt condamnate la eşec din start. Ce poate să facă Daniel Constantin, admițînd că Scandalul de acum se bizuie pe ambiția sa de a deveni cu orice preț șef de partid? Un nou UNPR? Nu cred că, după experiența Gabriel Oprea, un nou UNPR va fi posibil în România.
La trei luni de la apariția articolului meu, îmi dau seama c-aș putea să-l reiau pur și simplu pentru a defini raportul Putere-Opoziție de acum.
La trei luni de la alegeri, nu numai sondajele, dar şi simpla observare, arată că în materie de Opoziţie se stă catastrofal. Şi nu atît pentru că Opoziţia are o pondere parlamentară firavă, cît mai ales pentru că ea e lipsită de vigoare. Despre deruta din PNL, inutil să mai vorbesc. Partidul nu reuşeşte să-şi revină. Şi nu pentru că în cadrul lui se desfăşoară lupta pentru putere, ci pentru că, de la Cotroceni, s-a impus acestui partid lideri sub nivelul de talent politic al lui Klaus Iohannis. Şi cum Klaus Iohannis în materie de talent politic stă sub nivelul măcănitului de raţă mecanică, PNL a fost pustiit de lideri autentici, dat pe mîna unor persoane fizice fără har în materie de politică. Din Opoziţie face parte şi USR. În urma alegerilor din 11 decembrie 2016, USR a obţinut la Camera Deputaţilor, 8,87 la sută şi la Senat, 8,92 la sută, în mandate, 30 la Camera Deputaţilor şi 13, la Senat. Un succes fabulos pentru un partid la primul său examen electoral. Scriam în 13 decembrie 2016 că, de la locale, USR n-a dovedit nimic. Ei bine, acelaşi lucru îl pot spune acum despre parlamentare. De la parlamentare, USR n-a dovedit nimic. Imaginea publică a acestui partid în Parlament e dată de năstruşnicii gen a veni la ședințe fără cravată, a filma pe parlamentarii PSD şi la toaletă, a dormi în bănci şi a mînca din coşuri de gunoi. În spaţiul public, prezenţa acestui partid se reduce la certurile dintre Nicuşor Dan şi Clotilde Armande şi la hîrjonelile din familia lui Clotilde.
Ne poate spune cineva vreo iniţiativă parlamentară a USR? Dar o iniţiativă politică? Reacţiile la acţiunile majorităţii nu există. Televiziunile de ştiri – o spun din experienţă – evită să-i cheme pe cei de la USR la talk-show-uri, deoarece sunt incapabili să susţină o discuţie cît de cît serioasă, înclinați cum sunt spre circ ieftin. E limpede că USR e un partid mai prost decît răposatul PPDD. Prezenţa politică şi parlamentară a USR e nenorocită nu numai din perspectiva minimului echilibru al scenei noastre politice. E nenorocită şi pentru că:
1. 9 la sută dintre cei care au mers la vot şi au optat pentru USR nu se văd reprezentanţi în Parlament.
2. Eşecul unui nou partid poate duce şi la o mai mare distanţare a tinerilor de viaţa politică.
Cu trei luni în urmă, în comentariul invocat mai sus, scriam despre șansele USR de a deveni un partid de a binelea: „E pierdut USR pentru Opoziţie şi pentru scena politică?
Evident, nu.
Dacă USR ar fi preluată la nivel de conducere de Dacian Cioloş şi echipa sa din cadrul Guvernului Tehnocrat, USR poate deveni un partid în adevăratul sens al cuvîntului, ba chiar un partid fanion al Dreptei.
Reconstrucţia Dreptei nu poate porni decît de la USR.
A unei USR însă devenită partid de-a binelea.
Viaţa a dovedit că forţa Opoziţiei nu stă în numărul de parlamentari, ci în forţa celor care vorbesc în numele Opoziţiei.
Din acest punct de vedere, o necesitate a momentului ar fi ca USR să fie preluată de Dacian Cioloş. Ar fi următoarele argumente:
(…)
- Dacian Cioloş are deja experienţa unui an de guvernare. În condiţiile în care se invocă necesitatea unor noi oameni politici, ar fi o prostie să pierdem un om deja format la şcoala Guvernării, precum Dacian Cioloş.
- Dacian Cioloş are o echipă de membri ai Guvernului cu care ar fi vrut să înfiinţeze un partid. De ce să înfiinţeze un partid, cînd deja există unul în perioada de formare, care ar putea deveni sub noua conducere un partid adevărat?
- Dacian Cioloş are deja şcoala bătăliei cu PSD. Prin USR el ar putea deveni liderul Opoziţiei într-o ţară dominată zdrobitor de PSD.”
În cele trei luni care au trecut de la alegeri, USR a refuzat constant să-l accepte pe Dacian Cioloș ca șef. Asta deși – așa cum am arătat mai sus- bolboroseala numită politica USR ar putea fi curmată doar de un lider precum Dacian Cioloș.
Nu înţeleg de ce şovăie USR să-l primească pe Dacian Cioloş ca şef al partidului. Dacian Cioloş e singurul politician care se potriveşte perfect cu profilul USR. Practic, Dacian Cioloş e un USRist de bază. Numai că, spre deosebire de USR-iştii de acum, Dacian Cioloş e un bărbat matur politic. În fruntea partidului, el ar reuşi să dea USR seriozitatea care-i lipseşte acum, fără a-l depărta de electoratul care i-a votat pe cei fără de cravată. Indiferent de rezultatele guvernării, Dacian Cioloş rămîne un bun politician. Spre deosebire de mulţi politicieni actuali, el e scutit de suspiciunile de corupţie şi, în plus, are imaginea unui european. Dacă pe cei de la PNL îi mai înţeleg în rezerva faţă de Dacian Cioloş, pe cei de la USR chiar că nu-i înţeleg. N-au nevoie de cineva care să facă din acest ONG zbanghiu un partid de adevăratelea?
În acelaşi timp nu pot să nu mă întreb: N-are nevoie clasa noastră politică de oameni precum Dacian Cioloş?