AUR arunca bomba despre Klaus Iohannis: e o răzbunare. Ce plan are președintele

Sursa foto. EVZ

Reprezentanții partidului AUR pretind că sunt victime politice ale președintelui Klaus Iohannis, în condițiile în care procurorii au demarat o anchetă cu privire la declarațiile privind minimalizarea Holocaustului.

Afirmația îi aparține copreședintelui acestei formațiuni, Claudiu Târziu și este o reacție la un comunicat al Parchetului General. Procurorii au anunțat că s-au sesizat din oficiu cu privire la afirmațiile dintr-o comunicare a AUR pe tema Holocaustului.

Claudiu Târziu susține că ancheta reprezintă o răzbunare a președintelui Klaus Iohannis ca replică la campania de strângere de semnături inițiată de AUR pentru demiterea sa. El a precizat că dosarul de la Parchet ar fi fost deschis după ce mai mulți lideri ai PNL au atacat acest partid, cerând scoaterea în afara legii.

„Klaus Johannis nu vrea decât să-și apere pielea, pentru că AUR a declanșat un proces major de implicare a poporului român în debarcarea acestui președinte care ocupă nejustificat locul la Cotroceni! Ș spun nejustificat pentru că nu rămâne nimic după domnia sa, după această perioada. Nu ar fi bine să-l mai ținem încă 3 ani pe banii nostrii, ca să vedem cum pozează la piramide sau pe la partidele de golf, pe care le joacă”, a declarat Claudiu Târziu, conform Realitatea Plus.

Politicianul denunță acuzațiile împotriva sa

Politicianul AUR a precizat că acuzațiile formulate împotriva partidului sunt nefondate, iar o asemenea anchetă nu ar trebui să aibă loc într-un stat democratic.

„Ne vom apăra cu toate mijloacele legale. Vom arăta ca nu există nici un fel de dovadă că am încălcat vreo lege. Nici în acest caz și nici în alte cazuri. Poate că discuția ar trebui lărgită un pic, să vedem dacă e normal ca într-o țară democratică să se pună problema unei sancțiuni penale pentru un delict de opinie.  În acest caz noi nu am greșit și nu am afirmat cele pe care le susțin adversarii noștri politici. În general orice fel de opinie, dacă ajunge să fie sancționată de lege într-o țară democratica, înseamnă că avem o problemă”, a mai spus Claudiu Târziu.

În acest context politicianul a subliniat că nici el și nici alți colegi de-ai săi nu au fost chemați pentru audieri la Parchet.