Comisia de Apărare din Senat a reușit, ieri, după două tentative eșuate, să audieze personajele, considerate cheie, în escaladarea protestului din 10 august. Speranţa Cliseru, prefectul Capitalei, maiorul Laurenţiu Cazan, şeful dispozitivului care a coordonat activitatea jandarmilor la miting, însoţit de colonelul Ionuţ-Cătălin Sindilie, împuternicit inspector general al Jandarmeriei Române şi ministrul Carmen Dan au răspuns, timp de câteva ore, întrebărilor senatorilor.
Ședința a început la ora 9.30, cu audierea prefectului, într-o atmosferă destul de tensionată. În 4 septembrie s-a mai încercat audierea acestora, dar atunci s-a renunțat, cu mult scandal, din cauza lipsei de procedură. Prima încercare de audiere a fost în 27 august, dar atunci nu a fost cvorum. De fiecare dată, Speranța Cliseru a fost prezentă și a făcut declarații care au generat discuții aprinse.
Conducerea Comisiei de apărare din Senat a fost preluată de la PNL (Marcel Vela) de către PSD. Acum preşedintele comisiei este senatorul Liviu Brăiloiu.
Neimplicarea în jocurile politice
Prefectul Capitalei, Speranța Cliseru (foto), a cerut în comisie, în debutul audierilor, reactualizarea de urgență a Legii adunărilor publice. Legea nu mai corespunde la situațiile din prezent, spunea Cliseru, pentru că „o singură notificare către primar nu poate să țină loc de autorizarea unui manifestații publice”.
● Jandarmeria a dat ordin de a evacuare a manifestanților la protestul Diasporei din 10 august. Prefectul Capitalei a aprobat doar ordinul dat de Jandarmerie, a detaliat Cliseru în fața parlamentarilor. „Am răspuns solicitării de a semna, nu a încercat cineva să mă convingă. Nu am participat şi nu voi participa niciodată la niciun fel de jocuri politice”, a precizat Speranţa Cliseru.
● Potrivit prefectului, Jandarmeria funcționează în baza legii acestei instituţii şi pe 10 august a acţionat în conformitate cu prevederile ei. Restabilirea ordinii publice și intervenția în forță a jandarmilor nu pot fi separate, de aceea, solicitarea către Prefect pentru aprobarea ordinului de intervenție a fost făcută de cel care avea misiunea să asigure menținerea ordinii publice în Piața Victoriei: șeful Jandarmeriei București, maiorul Laurețiu Cazan, a mai spus Cliseru.
● Despre ora la care a semnat ordinul de intervenție în forță a jandarmilor nu a mai dat detalii. Președintele Comisiei de Apărare din Senat a încercat să îndepărteze discuția de acest subiect pe motiv că aceste detalii semănă mai mult cu o anchetă, iar scopul reunirii de ieri era de a fi aduse clarificări la modul general. Oricum, Cliseru a declarat încă din 27 august că ora la care a semnat ea documentul a fost după miezul nopții.
● Nu a fost invitată la ședințele operative ale Jandarmeriei, în ziua protestului, dar a convocat organele responsabile de două ori și a făcut tot ceea ce trebuia să facă în calitate de prefect, a declarat ea.
Legea a fost respectată ad-literam
Șeful dispozitivului care a coordonat activitatea jandarmilor la mitingul din 10 august, maiorul Laurenţiu Cazan a spus că la aprobarea ordinului de intervenție a fost respectată legea ad-literam şi că va demonstra acest fapt în cadrul cercetărilor aflate în curs. La rândul său, colonelul IonuţCătălin Sindile, în prezent împuternicit inspector general al Jandarmeriei Române, a acuzat că protestul din 10 august a fost ilegal, subliniind că persoanele care se află cu steaguri în spaţiul ocupat permanent din centrul Pieţei Victoria încalcă legea.
Carmen Dan, supărată pe Iohannis, conciliantă cu Firea
Carmen Dan și-a întrerupt concediul de odihnă și s-a întors la minister pe 10 august, pentru a fi disponibilă în ziua protestului, spre deosebire de șefa Guvernului, Viorica Dăncilă, care s-a întors la trei zile după manifestație.
La audierea din comisie, ministrul de Interne l-a atacat pe Klaus Iohannis pentru intervenția de după manifestație, prin care a susținut că Jandarmeria a acționat violent. Dan a criticat și relația apropiată dintre Parchetul General și președinte. Aceasta a declarat că Parchetul s-a sesizat după cererea lui Iohannis, deși nu se află în coordonarea Administrației Prezidențiale.
Ministrul de Interne nu a comentat atacurile Gabrielei Firea și a susținut că oricine „cu rang în statul român” este îndreptățit să-și susțină punctul de vedere și că ea nu-și taxează colegii la televizor. „Am avut comunicare bună cu Primăria Generală, am avut o comunicare corectă cu Serviciile”, a declarat ministrul în legătură de manifestațiile din Piața Victoriei.
Jandarmeria nu a greșit
Șefa de la Interne a venit hotărâtă în Comisia Senatului să ia partea Jandarmeriei și să arate că legea a fost respectată. Deși multe voci au acuzat că un criteriu al nelegalității a fost ora la care s-a dat ordinul de evacuare a Pieței Victoriei, Dan a susținut că aspectele orare nu au importanță, iar conducerea ministerului nu a exercitat presiuni asupra prefectului Capitalei. „De un an și opt luni, Jandarmeria gestionează situații de manifestații publice în virtutea respectării drepturilor de exprimare”, a lăudat ministrul instituția pe care o conduce.
Carmen Dan vrea modificarea legislației în privința protestelor, pentru a proteja Jandarmeria
Ministrul de Interne, Carmen Dan, a fost ultima persoană audiată, ieri, în Comisia de apărare a Senatului, în privința mitingului din 10 august. Carmen Dan dorește să-și asume schimbarea legislației, pentru ca jandarmii să nu mai aibă prejudicii de imagine pe viitor. Aceasta a declarat că va exista o dezbatere în Parlament în vederea modificării legislației. „Să ne aruncăm foarte atent un ochi pe tot ce înseamnă legislație ca orice misiune a structurilor statului să nu mai poată fi pusă sub semnul întrebării vreodată”, a afirmat Dan.
În paralel cu audierile din comisie, Parchetul General a anunțat că s-a început urmărirea penală împotriva șefului Jandarmeriei Române, Cătălin Sindile, adjunctul acestuia, Sebastian Cucoş şi Mihai Chirică, secretar de stat în Ministerul de Interne, în dosarul violenţelor de la mitingul din 10 august din Piaţa Victoriei.
PSD nu mai vrea proteste în Piața Victoriei
Președintele Comisiei de Apărare, Liviu Brăiloiu, a mutat discuția înspre protestatarii din Piața Victoriei. Senatorul a întrebat oficialii din MAI cine ar trebui să întervină, pentru ca în fața Guvernului să nu mai aibă loc manifestații. În viziunea acestuia, nu au existat proteste pașnice, autorizate sau neautorizate de instituțiile statului, în Piața Victoriei. „Nu ne face deloc onoare să trecem zilnic şi cetăţeni români, şi turişti, şi cetăţeni străini prin faţa Guvernului României şi să vedem două - trei personaje, care, după părerea mea, sunt oameni certaţi cu aceste legi”, a declarat Brăiloiu.