Într-o bijuterie de casă boierească ce a aparţinut cunoscutului negustor Tudor Hagi Tudorache (Arhitect Toma Dobrescu, sf. sec. XIX) luni la ora 18.14 a început conferinţa de presă a USL.
Crin a intrat primul şi a spus bună seara, crezându-se, probabil în studioul unei televiziuni. Ponta era bine dispus şi s-a salutat cu câţiva ziarişti cu care mai avusese conferinţe de presă în ziua de luni. Daniel Constantin este ca mira de la televizor. Stă nemişcat în prezidiu tot timpul. Când i s-a dat cuvântul a cerut demisia lui Băsescu pe scurt. Asta i s-a spus să zică, aşa face. Nu este aşa scund. Crin şi Ponta emană încredere. Nu degeaba sunt, la aceeaşi masă, un Prim Ministru şi un Preşedinte interimar. Ei spun că au câştigat. Băsescu nu mai este. Toţi oamenii lui sunt pe ducă. Ei continuă bătălia. Vorbesc pe rând şi spun aceleaşi lucruri ca la televizor, chiar cu aceleaşi cuvinte. Crin pare mai simpatic, şmecher de cartier care, pe vremuri se dădea cu briantină. Parcă visez. Ei spun că nici nu îşi imaginau cu un an şi jumătate în urmă, când s-au asociat, că vor câştiga totul, că vor schimba societatea românească. Dacă te laşi furat de cuvintele lor şi de expresiile feţelor te poţi crede după alegerile locale când ei ar fi câştigat cu un procent zdrobitor. Aşa se poartă oamenii dar nu pentru că ar avea probleme cu capul. Sunt golani. Crin spune că Băsescu trebuia să îşi dea demisia din seara referendumului. Asistenţa aprobă. Mă gândesc la Caţavencu şi la grija pentru ţărişoara lui. Crin mai spune că procurorii l-au adus înapoi la Cotroceni pe Băsescu, apoi jigneşte tot ce mişcă şi nu e cu el. Mai vorbeşte şi Ponta. El spune că nu se ştie după ce reguli se vor desfăşura alegerile din noiembrie. Din vina lui Băsescu şi a Curţii Constituţionale. Şi judecătoriii acestei instituţii sunt jigniţi de cei doi, deşi trei nu le-au fost potrivnici. Noroc cu Mona Pivniceru care mâine seară va fi Ministru cu aprobarea lui Crin. Cam asta a fost!