ANM a emis prognoza meteo pentru data de luni, 7 septembrie. Potrivit meteorologilor, vremea se va menține în general frumoasă.
Cu toate că este prima lună de toamnă, vremea va deveni călduroasă în vestul și sudul țării. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza la munte. Aici, izolat, vor fi condiții să plouă slab.
Vântul va sufla slab și moderat cu unele intensificări pe litoral. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 și 32 de grade, iar cele minime între 11 și 22 de grade, mai scăzute în depresiuni spre 8 grade.
Vremea în Capitală, se va menține predominant frumoasă și va deveni călduroasă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 29-30 de grade, iar cea minimă de 16-17 grade, mai scăzută în zona preorășenească.
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestei perioade, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă ușor mai accentuată în sud-vest. Cât despre ploi, Administrația Națională de Meteorologie anunță că regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în cele sud-vestice.
Prognoza meteo pentru luna septembrie. Cum va fi vremea în prima lună de toamnă
În zona Dobrogei si în Bărăgan maximele ajung la 29- 30 de grade. În Moldova și nordul Munteniei, zi cu mult soare si se vor atinge 30-31 de grade.
Meteorologii au mai constatat că temperatura medie multianuală a lunii septembrie depăşeşte 18 grade grade doar în Lunca Dunării, pe litoral şi izolat, în Delta Dunării şi sud-vestul Banatului.
În depresiunile intramontane şi în zona montană joasă sunt caracteristice temperaturi medii cuprinse între 8 şi 12 grade. În zonele montane mai înalte aceste valori coboară până la 4 – 8 grade, iar la Vf. Omu chiar sub 3 grade.