Am parcurs cu mare atenţie Legea privind insolvenţa persoanei fizice, adoptată tacit în Senat, aflată în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor şi promovată intens de Ana Birchall, senator PSD. Profitând de criza francului elveţian, politicieni, bancheri, specialişti în economie au cerut adoptarea cu celeritate a actului normativ. Lucrurile s-au pus în mişcare şi până luni o subcomisie creată de deputaţii-jurişti va întocmi un raport.
Guvernul a atras atenţia că proiectul legislativ privind insolvenţa nu prevede nişte indicatori prin care judecătorul să evalueze dacă incapacitatea de plata este reală sau nu. Executivul a reclamat că nu există un mecanism pentru a preveni eventualele situaţii în care nişte persoane fizice vor să scape să-şi mai plătească datoriile şi declară că sunt în imposibilitatea de a-şi plăti creditele. Acelaşi lucru l-a punctat şi Asociaţia Română a Băncilor (ARB).
Că să nu mai vorbim că intrarea în vigoare a acestei legi va sufoca sistemul de justiţie. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a criticat deja actul normativ pe motiv că instanţele nu sunt pregătite să preia zeci de mii de cereri de insolvenţă. Asta în condiţiile în care instanţele sunt deja copleşite cu cereri de executare a unor debitori de către bănci.
Există însă un mare pericol: legea insolvenţei persoanelor fizice poate favoriza corupţia, îi poate ajută pe infractori să-şi spele averile. Este binecunoscut faptul că mulţi dintre cei care se îndeletnicesc cu activităţi ilicite nu îşi ţin bunurile pe numele lor. Averile sunt trecute pe numele unor interpuşi. Cei mai inteligenţi infractori nu-şi lasă averile nici măcar pe mâna rudelor, pentru a nu cădea victime ale confiscării extinse, în cazul în care sunt condamnaţi de o instanţă judecătorească. Alţii îşi maschează şpăgile sub formă unor împrumuturi fictive, încheiate cu cei care beneficiază de actele lor de corupţie.
Ei pot profită de pe urmă Legii falimentului personal. Acesta le permite, celor care nu mai reuşesc să-şi achite datoriile, să ceară în justiţie declanşarea procedurii de insolvenţa. Să presupunem că un corupt nu are foarte multe bunuri pe numele său. El a primit mită sub formă unor împrumuturi de faţadă, iar banii i-a ascuns prin off shore-uri. El figurează dator către cei care l-au împrumutat. Într-o bună zi işi propune să scape de ”datoriile” de pe hârtie. Cum poate face asta? Cerând insolvenţa, ce se poate extinde pe o perioada de maxim 5 ani de zile.
Instanţa numeşte un administrator judiciar, care, pe baza informaţiilor furnizate de la debitor, întocmeşte o listă cu bunurile, veniturile trecute şi viitoare ale insolventului. Cererea de intrare în insolvenţă trebuie însoţită de o ”lista cu bunurile mobile şi imobile, cu o valoare individuală care depăşeşte valoarea de 1.000, care au fost înstrăinate de către debitor în decursul ultimilor 4 ani”, actele de înstrăinare urmând să fie anulate, iar bunurile urmând să fie valorificate în cadrul procesului de insolvenţă.
Cum cel corupt a avut grijă să nu-şi treacă prea multe bunuri pe numele sau sau al rudelor, sau să-şi ascundă foarte bine sursele de venit, cu atât mai mult cu cât sunt foloase necuvenite, lista nu va fi foarte lungă. Chiar şi în situaţia în care a înstrăinat bunuri în ultimii 4 ani, n-ar fi exclus ca această prevedere să fie eliminată în Comisia juridică, pentru a simplifica lucrurile. N-ar fi prima dată când deputaţii- jurişti, celebri pentru ”Marţea neagră” în care au adoptat Legea amnistiei, ar modifica în acest sens Legea falimentului personal.
Următorul pas: instanţa de insolvenţă aprobă un plan de rambursare a datoriilor. Dacă debitorul va respecta strict acest plan, dacă nu va depăşi termenele de plată stabilite, la sfârşitul perioadei de insolvenţă, instanţa va putea pronunţa o sentinţă privind ştergerea datoriilor pe care nu a reuşit să le ramburseze. Cu alte cuvinte, datoriile corupţilor vor fi şterse şi din scripte, pentru că în realitate nu sunt datorii, ci şpagi mascate.