A făcut mare vâlvă publicarea unei liste cu peste 200 de persoane despre care Revista 22 a afirmat că au fost colaboratori ai Securității, printr-un articol publicat de unul din angajații Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securități, însoțit de câteva documente. Numele celebre apar pe această listă, dar atacul revistei a fost centrat pe noul președinte al Academiei Române, Ioan Aurel Pop. Titlul: "Ioan Aurel Pop, Cornel Nistorescu si Dorel Abraham, pe lista colaboratorilor Direcției Securității Statului", este primul semn al manipulării documentelor fostei Securități. Noțiunea de colaborare cu Securitatea este extrem de bine reglementată, are parametrii clari, iar un asemenea calificativ venit din partea unui angajat al CNSAS este foarte gravă. Mai ales dacă ea nu este documentată, așa cum se întâmplă în acest articol.
O să încerc să explic de acest atac este o manipulare josnică, cu atât mai mult cu cât vine din partea unor oameni care cunosc legea și regulile stricte ale CNSAS. Am citit în ultimele luni o mulțime din dosarele CNSAS, fiind preocupat de relația dintre Securitate și societatea românească. Nu eram la prima experiență de acest tip, fiind primul ziarist, alături de Mirel Curea, care a ținut în mână un registru cu informatori ai Securității, era vorba despre Direcția de Contrainformații Economice. Atunci l-am avut în mână, l-am copiat și l-am publicat.
Punctul 1.
Iată cum arăta o pagină din el:
Iată cum arată o pagină din cel publicat de revista mai sus amintită:
Vă atrage ceva atenția?
Registrul pe care l-am publicat în EvZ era scris de mână, în totalitate, lista publicată de 22 este bătută la mașină! Iar acest amănunt este extrem de important, pentru regulile de conspirativitate erau extrem de stricte. Într-un document nu se treceau indicii cu valoare informativă mare decât de mână, scrise de cel care redacta nota, nu de o secretară care bătea la mașină.
De altfel aveți un exemplu în acest sens, publicat chiar în cuprinsul articolului, urmăriți spațiile lăsate libere și completate de mână:
Punctul 2.
Centrul de Informații Externe era o structură de spionaj, nu era echivalentă cu Securitatea care se ocupa de urmărirea românilor. Unitatea menționată în articol, UM 0225, era dedicată consulatelor României în străinătate, locul în care erau folosiți ofițeri de informații cu acoperire diplomatică. Adică, mr. CIE Popescu Ion, era conspirat în străintate pe post de consul, cu numele Alexandru Olteanu. Puteau avea și alte acoperiri, de ziariști Agerpres, de angajați ai reprezentanțelor economice. Nu se prezentau niciodată cu gradul și numele real persoanelor cu care intrau în contact. O nuanță extrem de importantă atunci când arunci niște nume pe piață și le acuzi de colaborare cu Securitatea, mai ales dacă spui că ești cercetător la CNSAS, deci se presupune că poți face toate nuanțele necesare.
Punctul 3.
În adresa de însoțire a tabelului se pomenște despre faptul că numele prezentate în lista-tabel au fost introduse în cartotecă, adică în arhivă, fără a avea un număr de date minim necesare. Majoritatea celor prezenți pe tabel erau membri PCR, un alt amănunt important întrucât din anii '70 membrii de partid nu mai puteau deveni colaboratori sau informatori ai Securității decât cu aprobarea primului-secretar de partid pe județ sau, de la caz la caz, cu aprobarea CC-ului. Care se dădea foarte greu, Ceaușescu fiind adeptul controlării Securității de către Partid, nu invers. Într-o discuție cu unul din fosții ofițeri din UM 0225 acesta mi-a spus că exista o practică de a bloca în cartotecă, prin intocmirea unei fișe sumare, a unor persoane care prezentau interes pentru serviciul de informații externe. Era vorba de persoane care participau la simpozioane în străinătate, călătoreau în interes de serviciu, sau turistic. Contactul cu aceștia se făcea cu identitatea falsă a ofițerului CIE, respectiv acoperirea diplomatică sau economică. Deci nu suntem în situația în care cei prezenți pe listă știau că au intrat în contact cu un ofițer, ci erau convinși că au discutat cu alte persoane.
Punctul 4.
O să mă refer la două cazuri:
Despre Cornel Nistorescu pot să vă spun că știu sigur că nu are dosar de informator sau colaborator al Securității. Știu acest lucru pentru că l-am cerut în mod oficial și tot oficial mi s-a spus că nu există. Știu însă că a intrat în contact cu ofițeri CIE în călătoriile sale în străinătate, dar care s-au prezentat sub acoperire diplomatică. Era colaborator al Securității așa cum afirmă 22? Nu există dovezi, iar afirmația venită din partea unui cercetător CNSAS este foarte gravă.
Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, apare în tabel la poziția 149. Numai că așa cum se poate vedea cu ochiul liber în dreptul numelui său apare un NU extrem de clar. Autorul articolului, deși este cercetător CNSAS nu pare să vadă acest lucru, după cum nu vede nici absența indicativului 225, adică al unității CIE de care vorbește cu aplomb. Indicativ care apare la majoritatea numelor din listă. Ce înseamnă acest NU în dreptul numelui istoricului Ioan Aurel Pop. În nici un caz nu este un DA!
Cel mai probabil este vorba despre faptul că în urma verificărilor s-a constatat că numele istoricului Ioan Aurel Pop a fost introdus în cartoteca CIE fără a avea nici o bază reală. De aici apare NU! Că dacă avea cea mai mică relevanță pentru CIE apărea indicativul unității, 225, cât și cel al ofițerului care l-a contactat.Ioan Aurel Pop, repet, nu are așa ceva. Ceea ce face ca întreaga construcție însăilată în 22 să miroasă urât. Sună a decredibilizare cu orice preț, în spiritul "cetățenilor europeni"...
Punctul 5.
Dosarul acesta există în arhiva CNSAS din 2007. El a fost cerut de către autorul articolului în momentul în care Ioan Aurel Pop și-a depus candidatura pentru funcția de președinte al Academiei Române. Au fost discuții legate de anonimizare care s-au sfârșit prin publicarea lor integrală. Modul în care au fost prezentate, arată foarte clar care a fost intenția.
Mai ales că există un verdict dat de CNSAS din 2009. De care cercetătorul Mădălin Hodor pare să nu vrea să ne comunice:
P.S. Iată și declarația președintelui Academiei Române: „Modul de prezentare este insidios! Eu nu am semnat niciun acord de colaborare, cu nici o forma a securității, interne sau externe. Dar, rugat de profesorul meu, acad. Ștefan Pascu, fost rector al UBB, i-am predat, intre anii 1985-1987, câteva articole de popularizare a istoriei noastre, „pentru o publicație a emigrației romane” (după cum mi-a spus). Mi-a și adus apoi doua numere dintr-o revista apărută în Germania. Chiar dacă aș fi vrut să refuz, nu puteam, pentru ca era șeful meu de catedra și conducătorul meu de doctorat. Pe de alta parte, a publica înainte de 1989, în străinătate era ceva aproape de neimaginat. Era important si pentru raportarea activității de cercetare etc., iar posibilități de publicare (în afara propagandei de partid) erau infime. Prof. Pascu era liber să călătorească și am fost convins că, în călătoriile sale, fusese rugat sa dea materiale de istorie ... Cred ca de aceea apar pe acea lista publicată în Revista 22. De altfel, în dreptul numelui meu scrie NU!”