Asociația Forța Fermierilor cere Guvernului Republicii Moldova să declare stare de urgență în agricultură, din cauza secetei care le-a afectat recoltele. Fermierii au și propus, într-o scrisoare trimisă executivului, o serie de măsuri despre care consideră că vor ajuta la rezolvarea problemei.
Ce măsuri cere Asociația Forța Fermierilor
Potrivit asociației Forța Fermierilor, condițiile meteorologice au avut consecințe catastrofale în sectorul agricol și toți agricultorii vor avea de suferit, indiferent de tehnologia folosită la îngrijirea culturilor.
Forța Fermierilor a propus Guvernului următoarele măsuri:
- introducerea unui moratoriu privind acumularea penalităților și a dobânzilor pentru fermieri pentru întârzierea plăților la împrumuturi;
- apel către Uniunea Europeană și organizațiile internaționale pentru ajutor pentru stabilizarea situației în agricultură;
- suspendarea plăților principalului la creditele bancare și nebancare agricole, din iulie 2024 până în iulie 2025;
- crearea unui program special de finanțare pentru fermierii afectați de schimbările climatice, pentru a oferi o oportunitate de redresare.
Forța Fermierilor se teme de „dezastru”
Asociația Forța Fermierilor susține că circa 300.000 de oameni lucrează în agricultură, iar Guvernul trebuie să ia măsuri urgente pentru a salva acest sector al economiei de la faliment.
„Este necesară declararea stării de urgență în agricultură, care să ne permită să stabilizăm măcar puțin situația fermierilor micro, mici și mijlocii și să-i salvăm de la faliment”, spune directorul executiv al asociației, Alexandru Slușari.
El susține că fiecare zi de întârziere îi aduce pe fermieri mai aproape de dezastru. Slușari a argumentat în favoarea unei acțiuni rapide și coordonate, pentru a preveni colapsul sectorului agricol din Republica Moldova.
Care este răspunsul Guvernului
Premierul Dorin Recean și ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, au vizitat regiunile de sud ale țării, unde s-au întâlnit cu fermieri și autorități locale. Cei doi oficiali au declarat că vor căuta bani pentru a-i sprijini pe fermieri și că vor introduce tehnologii moderne.
Potrivit premierului Dorin Recean, problemele existente în industrie pot fi depășite prin următoarele metode:
- investiții în tehnologii avansate de irigare;
- extinderea gamei de culturi;
- folosirea de hibrizi adaptați;
- respectarea rotația culturilor.
Potrivit ministrului Bolea, autoritățile studiază împreună cu experți „soluții pe termen scurt și pe termen lung”. În plus, în Republica Moldova va fi creat un fond de sprijinire a fermierilor, care va fi gestionat de camerele agrare.