Scene de groază în plină stradă. Un politician din vârf a fost ținta unei tentative de asasinat. Dacă bărbatul a scăpat, fiul acestuia, în vârstă de 3 ani, nu a avut nicio șansă.
Neidentificați până în prezent, autorii crimei au deschis focul în direcția mașinii unui politician ucrainean chiar în centrul Kievului, informează agenția Reuters, citând o sursă din cadrul poliției.
Viaceslav Sobolev, un om de afaceri și membru al Consiliului regiunii Kiev, se afla la volanul mașinii în momentul atacului.
Ministerul de Interne de la Kiev nu a oferit informații despre proprietarul vehiculului sau identitatea victimei.
„Un copil a murit într-o ambulanță în drum spre spital, ca urmare a unei plăgi împușcate”, a transmis pe Facebook Ministerul de Interne din Ucraina.
Sobolev este un om de afaceri și politician din Donețk, zonă ocupată de insurgenții proruși. În perioada 2010-2011, a deținut o funcție de conducere în cadrul companiei de energie Naftogaz.
În ultimii ani, după anexarea regiunii Crimeea și izbucnirea conflictului din estul Ucrainei, mai multe persoane marcante au fost asasinate pe stradă la Kiev.