Sub ochii noștri se produce o interesantă reașezare a artei filmului asupra căreia Nae Caranfil mi-a atras atenția la un moment dat. După mega-succesele filmelor de imaginație și sensibilitate digitală, de gen ”Matrix”, ”Avatar”, ”Lord of the Rings”, ”Harry Potter” etc., sălile de cinematograf au început să fie ocupate de generația facebook/iphone, cu opțiunea ei pentru aventurile virtualului, cu așteptările ei pentru un vizual clar, holist și tot mai extraterestru. Firesc, ei reprezintă ”noua piață”, iar producătorii de filme trebuie să le dea ceea ce vor, în numele business-ului. Pe de altă parte, spectatorii care pînă ieri mergeau la cinematograf căutînd filmele în care spectacolul este omenesc și nu virtual, în care inteligența terestră și creativitatea, totuși, nu înving gravitația au început să nu mai găseacă la cinematograf ceea ce caută. În aceste condiții, pentru a nu-i pierde, totuși, nici pe aceștia, producătorii de film au reinventat serialul tv. La nivelul business-ului se vede de cîteva decenii tendința de cuplare a marilor producători de film cu marii producători de presă, inclusiv de televiziune - cuplajul megacompaniilor Time și Warner din 1990 este un exemplu mare cît casa. Acum, această tendință se vede limpede direct în exprimarea celei de-a șaptea arte.
Acum un deceniu ori două, serialul tv era considerat un gen ieftin, comercial, superficial. Marii actori și marii regizori se găseau la cinema. La tv, în seriale, oricît de ”bune” erau, toată lumea accepta că se petrecea ceva minor pentru economia marii arte a filmului. De cîțiva ani, cum spuneam, lucrurile s-au schimbat. Generația mea, adică ultima generație care și-a făcut cultura generală fără Internet, are parte de reinventarea serialului tv. Nu întîmplător, cred, renașterea serialului tv ca gen artistic performant a început dinspre comedie, cu sitcomurile. Se știe, genul a ajuns la un apogeu comercial fabulos în anii 1980 - 1990 - 2000. Azi e în declin, din motive de tot felul, dar declinul sitcomului a făcut loc creșterii unui alt gen de serial tv care asumă, direct, pretențiile artei. Printre altele, sitcom-ul a expus două avantaje pe care limbajul serialului tv le are față de fimul de cinematograf. Primul este continuitatea spontană; scenariul serialului se scrie, practic, pe măsură ce săptămînile de difuzare curg și reprezintă o reacție imediată a echipei de creație/producție la opinia publicului. Al doilea este posibilitatea practic infinită de creație; pot apărea personaje și situații la care nimeni nu s-a gîndit în episodul pilot, personaje cu totul marginale la început devin principale pe parcurs și personajele principale ale primelor episoade se pot pierde în timp etc. Practic, un serial tv poate fi o operă de artă în continua alcătuire, o operă care se crează chiar sub ochii privitorilor ei. Aceste avantaje, la care adaug și imensa adresabilitate potențială, au făcut să se grupeze în jurul unor proiecte de seriale tv mari forțe artistice, iar produsul este pe măsură: ”West wing”, ”House of cards”, ”Homeland”, ”Sopranos”, ”Mad Men”, ”The newsroom”, ”Breaking bad” și toate celelalte.
La ProTV, se poate vedea în acest an al doilea sezon al serialului ”Homeland”. În America, se difuzează deja sezonul al patrulea. Primele trei sezoane sînt deja disponibile pe dvd. ”Homeland” este un excelent exemplu pentru tendința despre care am vorbit mai sus. Scenariul extrem de inteligent cotește brusc, situațiile sînt tensionate și neașteptate, actorii sînt impecabili, mizele sînt mari, te ține cu sufletul la gură. Acțiunea serialului se înscrie în complicatul război antiterorist al CIA. În timpul unei acțiuni militare în Irak, sergentul Brody este capturat de islamiști. În America, nu se mai știe nimic despre el. După opt ani de captivitate, este găsit pe neașteptate într-o incursiune a forțelor americane și revine acasă ca un erou național. O singură persoană din CIA are îndoieli - pe baza unor informații vagi din teren, crede că Brody a fost ”întors” de islamiști. De la un episod la altul, spectatorii nu știu ce să creadă. La finalul primului sezon, e clar - Brody devenise un terorist islamist. La finalul sezonului al doilea, însă, situația e schimbată. Agentul Carrie Mathison, cea care îl suspectase de la bun început, se îndrăgostește de el și începe un efort uriaș de a-l ”întoarce” pentru a lucra ca agent dublu, în favoarea CIA. Doar că împrejurările sînt infinit complicate și drumul lui Brody spre salvare devine aproape imposibil. Cum spune unul dintrea cratorii serialului, ”the good guys Reinventarea filmului în seriale. ”Homeland”.
Sub ochii noștri se produce o interesantă reașezare a artei filmului asupra căreia Nae Caranfil mi-a atras atenția la un moment dat. După mega-succesele filmelor de imaginație și sensibilitate digitală, de gen ”Matrix”, ”Avatar”, ”Lord of the Rings”, ”Harry Potter” etc., sălile de cinematograf au început să fie ocupate de generația facebook/iphone, cu opțiunea ei pentru aventurile virtualului, cu așteptările ei pentru un vizual clar, holist și tot mai extraterestru. Firesc, ei reprezintă ”noua piață”, iar producătorii de filme trebuie să le dea ceea ce vor, în numele business-ului. Pe de altă parte, spectatorii care pînă ieri mergeau la cinematograf căutînd filmele în care spectacolul este omenesc și nu virtual, în care inteligența terestră și creativitatea, totuși, nu înving gravitația au început să nu mai găseacă la cinematograf ceea ce caută. În aceste condiții, pentru a nu-i pierde, totuși, nici pe aceștia, producătorii de film au reinventat serialul tv. La nivelul business-ului se vede de cîteva decenii tendința de cuplare a marilor producători de film cu marii producători de presă, inclusiv de televiziune - cuplajul megacompaniilor Time și Warner din 1990 este un exemplu mare cît casa. Acum, această tendință se vede limpede direct în exprimarea celei de-a șaptea arte.
Acum un deceniu ori două, serialul tv era considerat un gen ieftin, comercial, superficial. Marii actori și marii regizori se găseau la cinema. La tv, în seriale, oricît de ”bune” erau, toată lumea accepta că se petrecea ceva minor pentru economia marii arte a filmului. De cîțiva ani, cum spuneam, lucrurile s-au schimbat. Generația mea, adică ultima generație care și-a făcut cultura generală fără Internet, are parte de reinventarea serialului tv. Nu întîmplător, cred, renașterea serialului tv ca gen artistic performant a început dinspre comedie, cu sitcomurile. Se știe, genul a ajuns la un apogeu comercial fabulos în anii 1980 - 1990 - 2000. Azi e în declin, din motive de tot felul, dar declinul sitcomului a făcut loc creșterii unui alt gen de serial tv care asumă, direct, pretențiile artei. Printre altele, sitcom-ul a expus două avantaje pe care limbajul serialului tv le are față de fimul de cinematograf. Primul este continuitatea spontană; scenariul serialului se scrie, practic, pe măsură ce săptămînile de difuzare curg și reprezintă o reacție imediată a echipei de creație/producție la opinia publicului. Al doilea este posibilitatea practic infinită de creație; pot apărea personaje și situații la care nimeni nu s-a gîndit în episodul pilot, personaje cu totul marginale la început devin principale pe parcurs și personajele principale ale primelor episoade se pot pierde în timp etc. Practic, un serial tv poate fi o operă de artă în continua alcătuire, o operă care se crează chiar sub ochii privitorilor ei. Aceste avantaje, la care adaug și imensa adresabilitate potențială, au făcut să se grupeze în jurul unor proiecte de seriale tv mari forțe artistice, iar produsul este pe măsură: ”West wing”, ”House of cards”, ”Homeland”, ”Sopranos”, ”Mad Men”, ”The newsroom”, ”Breaking bad” și toate celelalte.
La ProTV, se poate vedea în acest an al doilea sezon al serialului ”Homeland”. În America, se difuzează deja sezonul al patrulea. Primele trei sezoane sînt deja disponibile pe dvd. ”Homeland” este un excelent exemplu pentru tendința despre care am vorbit mai sus. Scenariul extrem de inteligent cotește brusc, situațiile sînt tensionate și neașteptate, actorii sînt impecabili, mizele sînt mari, te ține cu sufletul la gură. Acțiunea serialului se înscrie în complicatul război antiterorist al CIA. În timpul unei acțiuni militare în Irak, sergentul Brody este capturat de islamiști. În America, nu se mai știe nimic despre el. După opt ani de captivitate, este găsit pe neașteptate într-o incursiune a forțelor americane și revine acasă ca un erou național. O singură persoană din CIA are îndoieli - pe baza unor informații vagi din teren, crede că Brody a fost ”întors” de islamiști. De la un episod la altul, spectatorii nu știu ce să creadă. La finalul primului sezon, e clar - Brody devenise un terorist islamist. La finalul sezonului al doilea, însă, situația e schimbată. Agentul Carrie Mathison, cea care îl suspectase de la bun început, se îndrăgostește de el și începe un efort uriaș de a-l ”întoarce” pentru a lucra ca agent dublu, în favoarea CIA. Doar că împrejurările sînt infinit complicate și drumul lui Brody spre salvare devine aproape imposibil. Cum spune unul dintre producătorii serialului, ”The good guys become the bad guys and the bad guys become the good guys”. Și asemenea răsuciri se întîmplă nu o dată, ci de cîteva ori fără ca serialul să-și piardă coerența. ”Homeland” vorbește pe mai multe paliere despre lucruri fundamentale: ireversibilitatea păcatelor mari, forța nebunească a iubirii, datorie și loialitate, absurdul războiului și, totuși, necesitatea lui. Cu ”Homlenad”, filmul de spionaj atinge un apogeu care nu ar fi fost posibil fără forma de serial tv. Ca și prietenul Caranfil, încep să cred că, la începutul secolului XXI, arta filmului merge înainte prin serialele tv.