Republica Moldova. Temperaturile sunt în scădere, azi, în Republica Moldova, comparativ cu valorile ce au fost înregistrate la nivel național în ultima săptămână. Vremea va rămâne caniculară, dar mercurul din termometre va urca doar până la 30 - 37 de grade Celsius, după cum au anunțat meteorologii.
Vipia se mai potolește în Republica Moldova, plouă în sudul țării
În plus, ploile se mută din nordul țării în sud. Acolo unde astăzi sunt anunțate precipitații însemnate. Minima zilei va fi de 22 de grade Celsius. Se vor înregistra 37 de grade la Cahul, vor fi 36 de grade la Ștefan-Vodă, 31 la Chișinău și câte 30 de grade Celsius la Bălți, Rîbnița și Briceni.
Mâine, maximele vor continua să scadă ușor și se vor încadra între valorile de 30 - 32 de grade.
În România, astăzi, 18 iulie, este emis Cod galben de val de căldură persistent, disconfort termic ridicat în sudul Crișanei, sud-vestul Transilvaniei, centrul Moldovei și zona Carpaților Meridionali.
De asemenea, va fi Cod portocaliu de val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic accentuat în Banat, nordul Olteniei și al Munteniei, în partea de sud a Moldovei.
Cod roșu de val de căldură intens și persistent, caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, municipiul București, Călărași, Ialomița, Brăila, Tulcea și Constanța a fost anunțat de cei de la ANM.
Caniculă în România
În Banat, zona de nord a Olteniei și al Munteniei, dar și în sudul Moldovei valul de căldură va persista. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi între valorile de 35 - 38 de grade Celsius, conform specialiștilor.
Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade Celsius, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.
Disconfortul termic va fi extrem de ridica, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice nu vor coborî sub 22...24 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală, după cum au mai anunțat specialiștii meteo.