Armata română va trimite militari în Orientul Mijlociu pentru a se alătura misiunilor de luptă împotriva rebelilor Houthi. Parlamentul a votat participarea trupelor la operațiuni militare internaționale în Marea Roșie, Golful Persic și Marea Neagră.
Votul în Parlament a fost dat la cererea președintelui Klaus Iohannis. Șeful statului a transmis trei scrisori legate de participarea militarilor români la mai multe operațiuni în cadrul unor coaliții internaționale. Este vorba despre contribuție la misiuni de luptă coordonate de Uniunea Europeană și de Statele Unite.
Armata română trimite trupe în Marea Neagră
Parlamentul a aprobat, în plenul reunit, solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis pentru participarea militarilor români la mai multe operațiuni militare. Armata română va fi implicată în misiunile derulate sub egida Grupului operativ pentru combaterea minelor marine din Marea Neagră MCM BLACK SEA, începând cu anul 2024.
„România a promovat constant necesitatea protejării regiunii Mării Negre, îndeosebi în actualul context de securitate. Din această perspectivă, România acţionează pentru creşterea relevanţei regiunii Mării Negre în cadrul NATO, pentru a obţine sprijin aliat în susţinerea acestui obiectiv, inclusiv prin consolidarea prezenţei aliate în Marea Neagră, în special navale. Din cauza agresiunii Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, ameninţarea minelor în derivă instalate de ambele state s-a amplificat, afectând siguranţa navigaţiei şi a populaţiei, aşa cum au demonstrat numeroasele incidente înregistrate în Marea Neagră, în apropierea graniţelor României”, se arată în scrisoarea adresată Parlamentului de şeful statului.
Şeful statului a mai arătat că „reconfigurarea contribuţiei naţionale la operaţiile sub egida MCM BLACK SEA se va executa cu aprobarea ministrului Apărării Naţionale, în funcţie de cerinţele operaţionale şi de evoluţia activităţilor acestei misiuni, cu încadrarea în limitele numerice ale pachetului de forţe”.
Parlamentul a votat în mare majoritate
Decizia adoptată de Parlament a înregistrat 261 de voturi „pentru”, 7 „împotrivă” şi o abţinere.
Contribuția României va fi cu personal de stat major, până la șase militari şi o navă militară cu un echipaj de maximum 85 de militari. Armata română va participa la o operațiune inițiată de Turcia. Ankara a propus constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră (Mine Counter-Measures Task Group Black Sea/MCM BLACK SEA).
Fondurile financiare necesare participării la misiunile internaționale sunt asigurate din bugetul alocat Ministerului Apărării Naţionale. Acestea vor fi alocate în conformitate cu prevederile legii.
Armata română va participa la operațiuni în Orient
Senatorii şi deputaţii au aprobat scrisoarea lui Klaus Iohannis pentru participarea militarilor la operaţiunea de securitate maritimă a Uniunii Europene EUNAVFOR ASPIDES. De asemenea, a solicitat aprobarea ca Armata română să ia parte la operaţia maritimă de tip coaliţie PROSPERITY GUARDIAN (OPG). Decizia a fost adoptată cu 258 de voturi „pentru” şi şase „împotrivă”.
Președintele a amintit că, pe fondul conflictului din Fâşia Gaza şi al intensificării acţiunilor grupării Al-Houthi asupra traficului comercial maritim din Marea Roşie, situaţia de securitate din zona coastelor yemenite şi a Strâmtorii Bab-al-Mandeb s-a deteriorat constant. Iar acest lucru are repercusiuni la nivelul economiei europene şi mondiale.
La data de 18 decembrie 2023, Statele Unite ale Americii şi-au asumat intervenţia împotriva rebelilor Al-Houthi prin lansarea operaţiei PROSPERITY GUARDIAN (OPG) şi au solicitat implicare în rezolvarea situaţiei de securitate din Marea Roşie. La această operațiune va participa și armata română.
Totodată, pe 29 ianuarie, Uniunea Europeană a iniţiat demersuri pentru lansarea unei operaţii pentru asigurarea libertăţii de navigaţie în strânsă cooperare cu PROSPERITY GUARDIAN. În acest sens, a fost aprobat Conceptul de Gestionare a Crizei pentru o nouă operaţie maritimă, EUNAVFOR ASPIDES. Scopul este de protejare a securităţii maritime pe principalele rute de navigaţie din Marea Roşie, Marea Arabiei şi Golful Persic.