Armata obligatorie în România? Anunţul momentului de la Guvern. Ministrul Apărării a spus clar ce se întâmplă în plin război

Sursa: Facebook

Armata nu este obligatorie și nici nu va deveni în perioada următoare, chiar și în cazul tinerilor care au vârste cuprinse între 20 și 35 de ani. Precizările au fost făcute de ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu care a precizat că soluția luată în considerare, în acest moment, este o armată de profesioniști.

Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, a făcut o serie de clarificări în legătură cu speculațiile care circulă în spațiul public, referitoare la introducerea serviciului militar obligatoriu. El a precizat că în acest moment nu se pune problema mobilizării obligatorii a bărbaților pentru a îndeplini serviciul militar.

„Stagiul militar obligatoriu ar însemna să fie şi un cost imens pentru noi, să ai sute de mii...Într-o generaţie de 200.000 de oameni într-un an, presupunem că avem o cohortă de 400.000, jumătate sunt bărbaţi (...) Nici economic nu poţi să susţii un asemenea efort”, a declarat Vasile Dîncu.

Într-o intervenție la Digi 24, ministrul Apărării a precizat că nu vor fi mobilizați nici măcar tinerii care îndeplinesc criteriile de vârstă. El a spus că nici un tânăr neinstruit nu va fi chemat să facă armata.

Vasile Dîncul vorbește despre armata profesionistă

Totodată, Vasile Dîncu a subliniat că este de preferat o armată formată din militari profesioniști, în locul unei de recruți.

„În niciun caz nu se va reveni la stagiul militar obligatoriu. Nu este nici practic. Astăzi se merge pe armate profesioniste. Mi se pare că o parte - şi nu este propagandă, avem chiar informaţii oficiale – cea mai importantă parte a trupelor ruse care s-au împiedicat în Ucraina sunt formate din tineri fără pregătire militară. Sunt noi, au venit acum şi nu reprezintă un avantaj pentru armata rusă în acest moment”, a mai precizat ministrul Apărării.

Ministrul Apărării a precizat că nici în caz de mobilizare, nu pot fi mobilizate toate persoanele între anumite vârste, dacă nu au făcut stagiul militar.  El a spus că persoanele fără pregătire militară nu vor merge pe front.

Foto: arhiva evz

Speculații cu privire la încorporarea obligatorie

În ultimele zile în spațiul public au fost vehiculate mai multe informații legate de introducerea serviciului militar pentru români. Acestea au produs panică în populație, motiv pentru care Ministerul Apărării Naționale a venit cu o serie de precizări. Aceste informații au apărut în contextul conflictului din Ucraina. MApN a precizat că serviciul militar obligatoriu în România a fost suspendat prin legea nr. 395 din 16 decembrie 2005. Iar de la acel moment nu s-au mai luat alte măsuri în această privință. MApN a precizat că potrivit legii respective, serviciul militar se execută pe bază de voluntariat.

„Executarea serviciului militar redevine obligatorie doar în situația decretării stării de război, a stării de mobilizare, precum şi pe timpul stării de asediu (art. 3 din legea menționată)”, a mai precizat MApN.

Singura situație în care cetăţenii încorporabili sau rezerviştii pot primi ordine de chemare la centrele militare este prevăzută de Legea nr. 446/2006. Aceasta stabilește cum este pregătită populația pentru apărare. Conform reglementărilor în vigoare „centrele militare pot chema recruţii şi militarii rezervişti pentru precizarea unor date în legătură cu situaţia lor militară o dată pe an.